22 ian 2022 - Avocaţi

ISTORIA FARA PERDEA / In 1945, rusii au negociat cu pistolul pe masa, iar romanii cu inteligenta: un avocat roman a salvat sute de mii de basarabeni si bucovineni de la deportare, in URSS

O alta tragedie a marcat Romania, dupa intrarea trupelor Armatei Rosii in tara si instaurarea, dupa 6 martie 1945, a ocupatiei sovieto-comuniste a tarii: asa-numita "repatriere" a "cetatenilor URSS", adica a basarabenilor si bucovinenilor refugiati, odata cu retragerea trupelor armatei romane. Aproape 60.000 de oameni au fost dusi inapoi, cei mai multi cu forta, multi fara sa mai ajunga la vechile lor domicilii, ci in Siberia. Dar nici in cursul evenimentelor dramatice, nici mai tirziu, nu s-a stiut ca atunci a fost evitata o tragedie si mai mare.

Jafurile Armatei Rosii, puse pe seama refugiatilor basarabeni si bucovineni

Cind au intrat in Romania, imediat dupa 23 august 1944, rusii s-au comportat la fel ca intr-un teritoriu cucerit. De fapt, actul de intoarcere a armelor impotriva Germaniei de catre Romania a fost perceput de ei mai degraba ca o capitulare neconditionata. Fapt certificat si de atitudinile ulterioare, de la semnarea armistitiului, pina la cea a pacii cu Aliatii si Uniunea Sovietica, acte in care tarii noastre i-a fost refuzat statutul de co-beligerant. Oricum, pina la incheierea razboiului, rusii nici nu s-ar fi incurcat in "hirtii". S-au purtat in Romania de parca era a lor. Aidoma celor de sus, s-au purtat si cei de jos, soldatii "glorioasei Armatei Rosii", care s-au dedat la jafuri si crime, care pareau sa nu se mai sfirseasca.

Comunistii din Romania erau pregatiti de sovietici pentru a prelua puterea politica in tara. Faptul a fost enuntat simplu de Stalin, la o intilnirea a sa cu Tito in aprilie 1945 ("acolo unde ajung armatele noastre, se va instala si regimul nostru, altfel nici nu poate fi"), urmind deci ca si tara noastra sa fie "inglobata" astfel in imperiul sovietic la finele razboiului. Oricit s-au straduit, politicienii romani si regele Mihai n-au avut cum sa impiedice acest proces: Romania era o tara ocupata. Totusi, in calea "legitimarii" lor populare, pentru a ascunde ca sint de fapt unelte ale ocupatiei, comunistii din Romania se aflau la finele anului 1944 si au fost in intreg anul 1945 intr-un impas "propagandistic", din cauza jafurilor si chiar a crimelor, la care s-au dedat soldatii sovietici. Acest impas s-a amplificat, cu cit autoritatile militare sovietice, prin generalul-locotenent Vinogradov, comandantul statului major al Comisiei Aliate (sovietice) de Control, sustineau ca romanii de fapt se jefuiesc si omoara intre ei: la 12 septembrie 1945, el arata printr-o adresa catre guvernul roman ca "dispune de informatiuni ca, pina in prezent, unii cetateni romani si unele persoane oficiale comit diverse actiuni criminale, dindu-le ca fiind facute de catre elementele Armatei Rosii. Aceste elemente criminale se deghizeaza in haine ale Armatei sovietice". Ce era de facut? Preluind prefecturile si aparatul politienesc, odata cu instalarea Guvernului Groza la 6 martie 1945, comunistii n-aveau decit sa se descurce cum puteau.

Aflat la conducerea Prefecturii Politiei Capitalei, tinarul comunist de origine maghiara Mihail Levente (avea 30 de ani cind a preluat functia), "educat" si el de catre agenti NKVD in timpul "ilegalitatii" sale, transmitea la 20 septembrie 1945 o nota catre subordonatii sai, in care recunostea "lipsa cunoscuta a formatiilor de politie din Capitala, raportata la cunoscuta stare de lucruri, la sfirsit de razboi, manifestata destul de acut in toate compartimentele vietjj sociale, conduce la concluzia ca situatia politieneasca nu mai poate fi bine stapinita. Avutul cetatenilor si chiar viata lor sint serios amenintate, prin actiunea mereu crescinda a infractorilor de toate categoriile, care opereaza atit in timpul zilei, cit mai ales noaptea. Problema pazei in cuprinsul Municipiului Bucuresti ne infatiseaza doua aspecte, destul de periculoase". Primul era ca "infractorii de drept comun, localnici si internationali, inarmati cu pistoale si pistoale mitraliera, ataca indraznet cetatenii Capitalei. Din rapoartele formatiunilor in subordine si din reclamatiile adresate de public, constatam ca cetatenii Capitalei au ajuns in situatia penibila de a face de veghe in locuintele lor, in timpul noptii. Al doilea aspect al problemei ni-l impune un numar destul de insemnat de infractori, nascuti in Basarabia si Bucovina, care, prevalindu-se de calitatea de cetateni sovietici, parte imbracati in uniforma armatei sovietice, dupa ce savirsesc infractiunile, induc in eroare sau corup elemente ale Armatei Rosii, sub a caror protectie si influenta sint de indata eliberati de la organele de cercetare si instantele de judecata, pentru ca a doua zi sa reinceapa jafurile".

De fapt, prea putini spre deloc erau basarabeni si bucovineni, "imbracati in uniforme ale Armatei Rosii". Diversiunea insa a prins, astfel incit negocierile, care atunci se aflau in curs, intre autoritatile romane si cele militare sovietice, pentru "repatrierea cetatenilor URSS", n-au avut vreun impact public. Desi, sub ochii romanilor, mii de conationali ai lor traiau o adevarata drama.

Mihail Levente, prefectul comunist al Capitalei, stabilea in ordinul citat ca "pentru curmarea neintirziata a acestei stari de lucruri, pentru restabilirea ordinii si linistii cetatenilor, pentru a face fata situatiilor exceptionale si necesitatilor imperioase din punct de vedere politienesc, solicitam sa se reglementeze cit mai neintirziat regimul juridic al celor ce pretind ca sunt cetateni sovietici, nascuti in Basarabia si Bucovina, mai ales atunci cind faptele lor cad sub incidenta legii penale romane, sa se mareasca de indata efectivul de paza (suplimentat printr-un nou aflux de militari din Divizia "Tudor Vladimirescu", incadrati in Jandarmerie, care aveau sa constituie nucleul viitoarelor "Trupe de Securitate" - n.n.), precum si prin solicitarea comandantului trupelor sovietice din Bucuresti si a "comandamentului NKVD" sa dispuna "alcatuirea unor echipe mixte". Fara asemenea masuri, ii avertiza Levente inclusiv pe sovietici, actiunile de jaf vor continua "sa se traduca in manifestari masive impotriva regimului si a guvernului, mai ales in zonele suburbane, cum a fost cazul intimplat recent in comuna Grivita, in urma jefuirii si asasinarii unui cetatean. Va raportam ca, daca in timp de doua saptamini cele cerute de noi nu sunt satisfacute, nu numai ca situatia nu va putea fi stapinita, dar nu ne mai putem lua nici o raspundere privind paza si ordinea in Capitala", incheia Levente.

Devotat comunist, mai ales sovieticilor si ajuns ulterior ministru al comertului in timpul lui Dej, dar si a lui Ceausescu, a fost pensionat fortat de acesta in 1968, dupa intrarea rusilor in Cehoslovacia: era stiut ca fiind prea filo-sovietic, ca sa nu puna probleme. Intorcindu-ma insa in 1945, la inceputurile carierei sale politice, trebuie spus ca solicitarea sa n-a ramas fara raspuns. Iar una din misiunile executate de patrulele politienesti mixte, din care faceau parte si soldati rusi, dar si comisari NKVD au inceput sa bata la portile refugiatior basarabeni si bucovineni. Lungi liste, care-i cuprindeau pe toti acestia, au ajuns curind pe masa comandantilor sovietici.

"Repatrierea cetatenilor sovietici", punctul 5 din Conventia de Armistitiu

Conform articolului 5 din Conventia de Armistitiu, Statul roman trebuia sa-i identifice si sa-i trimita peste granita in URSS pe basarabeni si pe bucovineni. In realitate, rusii n-au avut incredere in autoritatile noastre si, dupa cum am vazut mai sus, s-au ocupat prin intermediul Politiei si Sigurantei, infiltrate si conduse de comunisti, cit si direct, de identificarea refugiatilor. O mare problema a constituit-o insa negocierea, pe acest subiect delicat. Cei care fugisera din calea rusilor nu nutreau deloc dorinta arzatoare de a fi "repatriati" in "raiul bolsevic", ci, dimpotriva, fugisera de acesta si aveau, multi dintre ei, toate sansele sa fie tratati acolo ca niste dusmani ai "puterii sovietice". Cum s-a si intimplat, in cele mai multe cazuri. Am gasit un document relevant al acestor negocieri, stenograma unei intilniri, ultima si cea decisiva, in care reprezentantii romani si sovietici au luat in discutie trimiterea in URSS a refugiatilor basarabeni si a bucovinenilor.

Convorbirea a avut loc in ziua de 3 martie 1945, la Comisia Aliata (sovietica) de Control din strada Thomas Masaryk si la ea au luat parte colonelul NKVD Borisov, care era sef al Sectiei politice a Comisie, secondat de coloneii Gusiev si Bilsenov, iar din partea Comisiei Romane pentru Aplicarea Armistitiului, ministrul plenipotentiar Edmond Ciuntu, fost insarcinat cu afaceri la Moscova, consilierul sau, Stefan Demetrescu si tinarul avocat Alexandru Danielopol, specialist in drept international.

Dupa marturiile acestuia din urma, colonelul Borisov a inceput prin a-si scoate pistolul din toc si a-l pune pe masa, dind impresia ca l-ar jena, dar zimbetul sau sinistru arata ca e vorba de o amenintare, la care avocatul Danielopol, de numai 28 de ani, a scos si el un stilou, comentind: "fiecare cu armele lui!"

Pretentiile rusilor erau clare si au fost exprimate de colonelul Borisov: "noi socotim ca cetatenii sovietici sunt toti cei care au locuit pe teritoriul Republicii Moldovenesti si in regiunile Ismail si Cernauti, care au dobindit cetatenie sovietica pe baza Decretului Sovietului Suprem din 8 manie 1941". Erau interesati si ca lucrurile sa mearga foarte repede si ca autoritatile romane sa termine listele cu toti acestia, intr-o saptamina. "Trebuie sa lucrati militareste", le-a cerut Borisov delegatilor romani. Diplomatic, Demetrescu a obtinut o prelungire a termenelor, care expirau in doua zile si a obtinut-o, pentru 10 martie. Dupa care Borisov a spus: "Asta-mi reaminteste un spirit de tirguiala neadmis, dar, fiindca vrea dl. Consilier Demetrescu, poftim. Dar, daca doriti, eu va propun sa facem o experienta impreuna, ca sa va convingeti. Hai sa facem orice legatura telefonica cu orice prefectura din tara veti dori Si eu va asigur ca nu pina la 10 martie, dar pina la 7 martie, veti avea toate tabelele cerute". Si apoi, adresindu-se ministrului Ciuntu, a completat: "Domnul ministru ar trebui sa fie deprins cu felul nostru de a lucra, el, care a stat atita timp la Moscova si sper ca si in Rominia, la dumneavoastra, se va ajunge cit de grabnic la aceeasi perfectiune", la care Ciuntu a replicat, subtil si diplomatic: "Sint diferente de metode". Asa era. Rusii negociau cu pistolul pe masa, iar romanii cu inteligenta.

Desi in aparenta lucrurile au mers in directia dorita de sovietici, tinarul avocat Danielopol a reusit sa obtina o exceptare de la dispozitiile rusilor: cei care nu au apucat sa se repatrieze, in urma ultimatumului de la 28 iunie 1940, care, dupa cum a precizat el in discutii, "prevedea ca evacuarea Basarabiei si Bucovinei de Nord trebuie sa se faca in patru zile" si "prea putini au fost aceia care au reusit sa se retraga cu administratia romineasca. Toti cei care au ramas s-au inscris pe listele de repatriere, care au fost aprobate de Comisariatul Afacerilor Interne de la Moscova si au fost comunicate ministerelor noastre de interne si externe", dar nici acestia n-au mai facut-o, pentru ca a izbucnit intre timp razboiul. El a propus ca exceptare acei refugiati, iar Borisov a acceptat, fara sa-si imagineze ce se va intimpla. Argumentul tinarului avocat l-a intimidat cumva pe Borisov, care s-a temut sa nu comita o greseala si a facut una si mai mare. Avocatul a spus: "Aprobarea data de Moscova (in 1940, pentru repatrieri dupa ultimatum - n.n.) nu poate fi contestata pentru ca s-ar fi incheiat, deoarece valabilitatea ei se socoteste nu de la executia in fapt a repatrierilor, ci de la data aprobarii lor. Toti basarabenii care sint in aceasta situatie pot face oricind dovada, prin ministerele noastre de interne si externe, de existenta acestor aprobari, care s-au facut individual".

Prudent, Borisov a replicat "eu stiu ca toti cei care au obtinut repatrierile s-au si repatriat. Iar cei care nu s-au putut repatria este ca nu au vrut sa o faca si deci sint cetateni sovietici". La care ministrul Ciuntu abate diplomatic discutia, din nou: "totusi , dl colonel Borisov nu mi-a dat inca notiunea exacta a cetateniei sovietice, caci, daca trimit in toata tara Decretul Sovietului Suprem, vor fl autoritati provinciale care vor interpreta intr-un fel, iar altele in alt fel". Obosit, pentru ca discutia dura de trei ore, Borisov a spus: "V-am dat deja definitia celor care trebuie sa se reintoarca in U.R.S.S. Dar fiindca cereti o prelungire de termen, sint de acord sa se prelungeasca termenul de la 5 martie, pina la data de 10 martie". De fapt, delegatia romana obtinuse ceea ce dorise: repatrierile se refereau doar la "persoanele originare din Basarabia care au ramas la 28 iunie 1940 in aceasta provincie", fara sa fi facut solicitare de repatriere in Romania, ori fara sa fi dobindit, pina atunci, o alta cetatenie. Pina la urma, Borisov a fost de acord si si-a luat pistolul de pe masa, iar avocatul Danielopol si-a bagat stiloul in buzunar, zimbind doar in sinea lui - reusise.

Stratagema negociatorilor romani a facut ca pretentiile initiale sovietice, care ar fi dus, dupa estimarile lor, la "repatrierea" a circa 400.000 de oameni, inclusiv a romanilor care in iunie 1940 se aflau pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei, dar nu erau nascuti acolo, a restrins numarul dosarelor Comisiei Romane pentru aplicarea Armistitiului in perioada 23 august 1944 - 30 septembrie 1946, prin excluderea acestora si a celor ce aveau depuse acte de refugiati, la numai citeva zeci de mii. Au fost astfel "repatriati" 38.352 de basarabeni, 8.198 de bucovineni si 9.900 de romani de la Est de Nistru (romani transnistreni) - un total de 56.450 de persoane. Totusi, asa-numitele "repatrieri" au continuat chiar si dupa incheierea acordurilor de pace in 1947, cind prevederile armistitiului din 12 septembrie 1944 si inclusiv ale punctului 5 ale acestuia, au incetat de drept.

Dar Romania devenise deja o feuda ruseasca, la propriu. Asa ca "vinatoarea de basarabeni" a continuat, si dupa 1947. O nota a CIA din 15 noiembrie 1949, declasificata, afirma ca "autoritatile de la Bucuresti au refuzat sa emita noi documente de identitate persoanelor nascute in Basarabia, acestora urmand sa li se aplice prevederile unui act normativ necunoscut, prin care trebuie sa se intoarca in Uniunea Sovietica". Basarabenii continuau sa se ascunda, ori sa caute sa-si obtina alt statut, prin casatorii de convenienta - s-au inregistrat chiar casatorii, cum ar fi una intre o tinara de 17 ani si un batrin de 70. Temerile erau justificate: un alt raport CIA din 29 noiembrie 1949 confirma intensificarea unor repatrieri ale basarabenilor depistati in Romania, cit si faptul ca ar urma "repatrierea" tuturor celor nascuti acolo si scapati, gratie "artificiilor interpretative" obtinute de delegatia romana, la negocierea aplicarii punctului 5 al Conventiei de Armistitiu. Chiar si in martie 1953 mai exista inca o Comisie pentru Repatrierea Cetatenilor Sovietici, care cauta in continuare romani basarabeni. Dupa moartea lui Stalin, insa, actiunile ei s-au diminuat pina spre zero, desi oficiul consular sovietic de la Bucuresti prelungise in 1951 pe termen nedefinit formalitatile de repatriere a basarabenilor ramasi in Romania.

Povestea are, totusi, si o parte trista, dincolo de faptul ca s-a reusit limitarea dimensiunilor unei tragedii, care oricum a tinut sub spaima si teroare sute de mii de oameni, in timpul regimului comunist. La 91 de ani, Alexandru Danielopol, salvatorul basarabenilor, mai traia intr-un azil de batrini la Paris, la finele anului 2007, singur si nebagat in seama de ambasada noastra in Franta, mai degraba ocupata sa fie pregatita de realegerea presedintelui care condamnase comunismul, decit sa-i omagieze pe cei care-l infruntasera, cu un curaj si o inteligenta care au salvat de la deportare in URSS sute de mii de romani.

Sursa : www.mediafax.ro