25 mar 2020 - Avocaţi

EXCLUSIV. Ce face un avocat pe perioada stării de urgenţă pentru a continua activitatea? INTERVIU cu Nadia Cantemir-Stoica, avocat specializat în drept penal şi cadru universitar

Autor: Eduard Popescu

În condiţiile în care, în această perioadă, pe teritoriul României este instituită starea de urgenţă, Nadia Cantemir-Stoica a avut amabilitatea să ne spună cum se desfăşoară zilele acestea activitatea unui avocat specializat în drept penal, cum face să ajungă la instanţă în cauzele urgente, dar şi cum continuă, de la distanţă, activitatea didactică cu studenţii de la Facultatea de Drept la care predă. Nu în ultimul rând, Nadia ne-a vorbit şi despre măsurile adoptate de autorităţi, potrivit cărora avocaţii sunt obligaţi să îşi continue activitatea în aceste vremuri, asta pentru a nu risca excluderea din profesie.

Monitorul Justiţiei: Nadia, spune-ne, te rog, cum îţi este afectată activitatea de avocat, pe perioada stării de urgenţă. 

Nadia Cantemir-Stoica: Cu privire la această situaţie, în raport de împrejurarea că îmi desfăşor activitatea în cadrul unui cabinet individual şi activez exclusiv în avocatura de penal, în mod evident, prin decretarea stării de urgenţă de către preşedintele României, la data de 16 martie, am întâmpinat dificultăţi în exercitarea profesiei.

După cum bine cunoaştem, au fost stabilite prin decretul prezidenţial cauzele ce au caracter urgent şi se soluţionează în perioada stării de urgenţă, sens în care termenele în foarte multe dosare au fost preschimbate pentru finele lunii mai sau iunie. În raport de împrejurarea că până nu demult o parte dintre organele judiciare au protestat şi s-au acordat termene în acest sens, unii justiţiabili sunt afectaţi în mod direct de situaţia actuală, în care dosarele lor nu se judecă. Întrucât s-a suspendat activitatea de lucru cu publicul atât la instanţele judecătoreşti, cât şi la organele de urmărire penală, ne este dificil să exercităm dreptul de apărare în componenta studierii dosarelor de urmărire penală şi să urmărim parcursul dosarelor. În faza de urmărire penală nu se oferă informaţii telefonic, drept urmare ne putem adresa doar în scris unităţilor de parchet şi probabil răspunsurile la solicitările noastre ar putea întârzia, fiind afectate astfel drepturile părţilor şi subiecţilor procesuali.

Cred cu tărie că este nevoie stringentă de digitalizarea mult dezbătută a sistemului judiciar, pentru a desfăşura activitatea de apărător în condiţii optime, astfel încât să oferim sprijin părţilor implicate în procesul penal. Cu toate acestea, pentru că ne aflăm într-un moment în care sănătatea cetăţenilor are prioritate, salut măsurile dispuse de instanţele de judecată, în special Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a reuşit stabilirea unor intervale orare la care să fie soluţionate cauzele, cu afişarea listei în prealabil şi cred că cel mai important lucru este reprezentat de faptul că se utilizează tot mai des sistemul de audiere a persoanelor încarcerate în centrele de deţinere şi în penitenciare prin videoconferinţă.

Am speranţa că toate aceste metode vor fi folosite în continuare şi după ce vom depăşi această situaţie de criză generată de pandemia declarată la nivel mondial.

Monitorul Justiţiei: Concret, ce faci şi cum faci să îţi continui activitatea cât mai aproape de normal zilele astea?

Nadia Cantemir-Stoica: Am ales să respect recomandările instituite de autorităţi şi în raport de situaţia generată de riscul răspândirii coronavirusului, dar şi de măsurile dispuse pentru protejarea cetăţenilor şi asigurarea securităţii la locul de muncă. Îmi desfăşor activitatea de la domiciliu şi mă deplasez cu caracter excepţional la instanţele de judecată, asigurând asistenţă juridică clienţilor mei în cauzele urgente.

Totodată, sunt în contact permanent cu clienţii mei, pe care i-am informat dacă le este afectată situaţia juridică în raport de decretul prezidenţial al instituirii stării de urgenţă, şi care pot fi repercusiunile cu privire la cauzele penale pendinte. Nu în ultimul rând, studiez actele normative prin care se legiferează pe tărâmul dreptului penal substanţial pentru a oferi consultanţă de specialitate.

Având în vedere că desfăşor activităţi şi în domeniul universitar (Nadia este cadru universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Nicolae Titulescu" - în poză, alături de studenţi, n. red.), este o adevărată provocare să înlocuiesc seminarul clasic de drept procesual penal, foarte drag mie, prin noile tehnologii prin care putem comunica cu studenţii la distanţă.

Monitorul Justiţiei: Crezi că se poate ajunge la excluderea din profesie a avocaţilor, aşa cum prevede un act normativ intrat recent în vigoare? 

Nadia Cantemir-Stoica: Cu privire la această  întrebare, dacă se poate ajunge la excluderea din profesie a avocaţilor, şi aici facem referire la prevederea din titlul X a OUG nr. 29/2020, prin care avocaţii sunt obligaţi ca pe perioada instituirii stării de urgenţă să ia, pe de o parte, măsurile de protecţie şi prevenţie, dar, de asemenea, să ia măsurile necesare în vederea asigurării continuităţii activităţii: nerespectarea acestei obligaţii, prevede legiuitorul, reprezintă abatere disciplinară care se sancţionează cu excluderea din profesie, în condiţiile şi cu procedura stabilite de legislaţia în vigoare, aplicabile fiecărei profesii.

Această ultimă reglementare din textul evocat vizează împrejurarea că textul se completează cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, sens în care apreciez că nu se va ajunge la excluderea din profesie.

Înainte de a discuta despre sancţiuni drastice, trebuie să ne asigurăm că avocaţii beneficiază de suport real din partea autorităţilor în vederea continuării exercitării profesiei în aceste momente dificile. Drept urmare, salut poziţia Comisiei permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care a transmis către Guvern, Parlament, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Justiţiei o adresă prin care a solicitat să se ia măsuri suplimentare.

Cele din OUG nr. 29/2020 sunt utile, dar sunt insuficiente în multe cazuri pentru a menţine în condiţii optime activitatea formelor de exercitare a profesiei de avocat şi suportul salariaţilor acestora. Drept urmare, comisia propune o serie de trei măsuri pentru susţinerea continuării activităţii formelor de exercitare a profesiei, măsuri de natură compensatorie pentru avocaţii aflaţi în imposibilitatea totală sau parţială de a continua activitatea profesională, şi nu în ultimul rând, deşi acestea ar trebui să fie cele mai importante, măsuri pentru protecţia sanitară a avocaţilor care sunt obligaţi prin actele normative special adoptate în perioada stării de urgenţă să satisfacă activitatea judiciară de interes public.