Avocatul american condamnat in Emiratele Arabe Unite este bun de plata
Avocatul american condamnat în Emiratele Arabe Unite pentru spălare de bani va plăti o amendă de 1,3 milioane de dolari, potrivit Reuters.
Asim Ghafoor, avocatul american specializat in drepturile civile, care a fost condamnat saptamana aceasta in Emiratele Arabe Unite pentru spalare de bani, isi sustine nevinovatia. Totusi, el va plati amenda judiciara de 1,36 milioane de dolari pentru a putea fi eliberat din detentie, a declarat vineri avocatul sau.
Instanta a confirmat miercuri condamnarea anterioara a lui Ghafoor in absenta, ordonandu-i sa plateasca o amenda, dar revocand o pedeapsa de trei ani de inchisoare pronuntata in luna mai.
,,Intentionam sa platim amenda pentru ca el sa poata fi eliberat. Continuam sa ii sustinem nevinovatia", a declarat Habib Al Mulla, un avocat care il reprezinta pe Ghafoor.
Oficialii Emiratelor Arabe Unite si reprezentantii ambasadei SUA din Abu Dhabi nu au comentat decizia.
Ghafoor, care locuieste in Virginia, tranzita aeroportul din Dubai la 14 iulie cand a fost retinut pentru ceea ce EAU a declarat ca a fost o condamnare in contumacie in luna mai pentru spalare de bani si evaziune fiscala.
Departamentul Judiciar din Abu Dhabi a declarat miercuri ca instanta a confiscat fondurile transferate ilegal prin tara. Al Mulla a declarat ca instanta a confiscat 18 milioane de dirhami (4,9 milioane de dolari).
Informatii din mass-media americana sugereaza ca Ghafoor a fost sub supravegherea SUA din cauza activitatilor sale privind reprezentarea musulmanilor americani in cazuri de drepturi civile.
Procesul in contumacie si detentia sa de luna trecuta, in timp ce presedintele american Joe Biden se afla in vizita in regiune, a atras critici din partea grupurilor de aparare a drepturilor omului.
Sustinatorii lui Ghafoor spun ca i s-a refuzat un proces echitabil si ca nu a fost la curent cu acuzatiile inainte de a fi retinut.
Unii au sugerat, de asemenea, ca arestarea ar putea fi motivata politic, ca urmare a legaturile sale cu jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, care a fost ucis de agenti sauditi in Turcia in 2018, si a colaborarii cu grupuri de aparare a drepturilor care critica Emiratele Arabe Unite.
Oficialii EAU au declarat in repetate randuri ca dosarul impotriva lui Ghafoor se refera strict la infractiuni financiare.
Sursa : www.mediafax.ro