Trăim vremuri pe care nu ni le-am fi imaginat vreodată. E greu să trăieşti, e greu să mori sub eticheta COVID-19. De altfel, e foarte trist cum mori dacă eticheta testului a fost aceea de contagios corona. Fără a avea parte de o ultimă îmbrăţişare a celor dragi, de o ultimă spovedanie, de o ultimă privire plină de dragoste din partea soţiei, soţului, copiilor şi, alteori, părinţilor care rămân supravieţuitori, sfidându-se astfel regula conform căreia copilul e cel ar trebui să-şi jelească părintele şi nu invers.

Dacă nu eşti caz medico-legal, nimeni nu va ştii vreodată care a fost adevărata cauză a decesului. Te-a ucis COVID? Sau altă boală pe care deja o aveai şi o ştiai, sau alta de care habar nu aveai pentru că nu fusese niciodată diagnosticată? Sau melanjul între alte boli şi coronavirus? Familia ta nu va ştii asta niciodată. Nu ai fost caz medico-legal. Ai fost caz COVID. Şi atâta. Şi atunci, cum să nu îmi pun întrebarea dacă cifra deceselor COVID este una reală? Cum să nu se întrebe aparţinătorii unora dintre bolnavii care au decedat la Suceava sau în alte focare din România dacă nu cumva cel pe care l-au pierdut nu a fost victima proastei gestionări a situaţiei, a lipsei de medicamente, de tratament cu dedicaţie la capul bolnavului? Cum? Toţi avem dreptul să ne punem astfel de întrebări. Din cauza unor asemenea situaţii vom număra şi multe dosare. Noi. Credeţi-mă! COVID-19 va dispărea la un moment dat, starea de urgenţă va trece şi ea. Ce va rămâne în urmă? Criză economică şi multe dosare penale.

Vreau să atrag atenţia, astăzi, în primul rând, asupra stării de fapt legată de demisia unor medici şi directori de spitale. Probabil că aceste demisii vor continua. În media, părerile sunt împărţite. Unii îi consideră dezertori ai razboiului cu nevăzutul inamic Corona, alţii nu, afirmând că este dreptul lor. “Eeee, iată cât de greu e să judeci! Doar astfel de situaţii dacă le ai de judecat, şi nopţile tale sunt deja nopţi albe, în căutarea adevărului!”-îmi zicea un judecător cu ştate vechi, care are 40 de ani de activitate în materia penală.

După discuţia cu acest judecător, nici pentru mine nu a fost uşor să mai adorm. Am întors cauza pe toate părţile.

Medicul este şi el OM. De acord? De acord. Angajat. Deci, legislaţia este cea care ţine de Dreptul muncii. Are dreptul la demisie? Are. Unii sar şi pun în faţă Jurământul lui Hipocrate. L-am citit de multe ori. În jurământ nu scrie nimic legat de situaţia în care un medic poate face un pas în spate atunci când e vorba de propria viaţă care să îi fie pusă în pericol pentru că stă la capul unui bolnav contagios. Nu e nimic expresis verbis. Veţi spuine ca jurămîntul lui Hipocrate e caduc. Doar e din vremea Greciei Antice. Poate că nu, poate că da! Demisia, însă, din vremurile noastre, e un act unilateral şi legea e clară în acest sens. Dar, am auzit voci din Justiţie care îmi spuneau că ele, cadrele medicale care demisionează acum ar putea fi acuzate, mâine-poimâine, de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în dificultate. Poate o să trăim să vedem şi asta. România e ţara tututor suurprizelor de rău augur.

Sigur, mă gândesc că dacă toţi medicii ar fugi din spitalele de boli infecţioase, pur şi simplu, această specialitate nu ar mai exista. Şi numărul morţilor contagioşi ar fi bătut de multă vreme pe cel al tuturor epidemilor şi pandemilor la un loc. Lumea pacienţilor se împarte din două categorii: contagioşi şi non-contagioşi. Doctorul este, prin harul lăsat de la Dumnezeu şi alegerea pe care a făcut-o din empatie pentru umanitate, obligat să îşi ducă misiunea până la capăt. Aţi urmărit filmul Hacksaw Ridge? Il recomand. Eu cred că toţi medicii, asistentele, infirmierele  ar trebui să-l vizioneze. Trec peste faptul că regizorul este  Mel Gibson, deci este un super film. De fapt, filmul se bazează pe o poveste reală. Din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Povestea este a unui ddventist, Desmond Doss, care şi-a jurat cândva să nu pună mâna pe armă. Dar care, aşa, fără armă, a servit ca medic, ca sanitar alături de armata americană în lupta împotriva japonezilor în Pacific. În bătălia de la Okinawa din 1945, Doss a salvat, cu mâinile goale, sacrificându-şi viaţa în fiecare moment, 75 de răniţi. A fost una dintre cele mai crâncene bătălii. Dumnezeu l-a salvat şi pe el. A supravieţuit. Pentru curajul şi devotamentul lui extraordinar, a fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului de către preşedintele american Harry Truman. Vizionare plăcută!

Sunt convinsă, ca şi voi, că nu toţi se nasc în vene cu sânge de eroi. Mulţi dintre noi, deci şi mulţi dintre medici, suntem victime ale panicii, teama de moarte este de fapt teama de necunoscut, şi doar cei care înfrâng aceste angoase fireşti, până la urmă, sunt eroi. Eroi faţă de ei înşişi, în primul rând, şi eroi ai timpurilor în care viaţa atârnă de un fir de aţă şi de ajutorul necondiţionat pe care îl oferim altora. Să judecăm medicii care îşi dau demisia? De ce??? Fiecare om are trăirile lui, panicile lui, fiecare om are priorităţile lui. Nu putem să cerem cuiva care nu poate să iubească pe alţii mai mult decât pe el însuşi şi pe familia lui. Sunt rari oamenii pentru care oricine este fratele lui, părintele lui, copilul lui. Aşa că, e greu de judecat, nu-i aşa??? Da, sunt de acord, putem să nu-l uităm pe cel care a fugit din faţa unei situaţii disperate, dar nu cred că e cazul să îl judecăm! Într-o politică sanitară făcută cu cap, locul lăsat gol de un cadru medical care dă bir cu fugiţii poate fi imediat ocupat. Într-o ţară normală, în care sistemul de sănătate nu a fost lăsat să sufere de subnutriţie, într-o ţară în care interesele celor care au guvernat, timp de 30 de ani, ar fi fost mai mari decât Sănătatea ca prioritate, puteam emite alte judecăţi.  Într-o ţară în care medicii nu erau ţinuţi atâta timp pe salarii de mizerie şi în care nu erau târâţi pe la DNA prin tot felul de dosare ordinare, da, puteam altfel judeca!

Vom vedea, însă, dosare făcute unora dintre medicii care, până mai ieri, au rezistat la capul bolnavilor, indiferent că erau contaminaţi cu Covid sau nu, dar care azi au demisionat. Şi alte dosare care privesc alte cadre medicale. Chiar azi citeam informaţia din Monitorul Justiţiei conform căreia la Parchetul Tribunalului Botoşani s-a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor unui medic care, după ce a intrat în contact cu o pacientă confirmată ca fiind infectată cu virusul COVID-19 şi care a fost informat că se impune izolarea sa acasă, a continuat să se prezinte la locul de muncă, fără a respecta măsurile impuse, ulterior fiind şi el confirmat ca infectat cu acest virus. Sigur, măsurile luate de autorităţi, cuprinse în Ordonanţa prin care s-a instituit starea de urgenţă şi următoarele, sunt obligatorii pentru toată lumea. Eu mă întreb, însă, cât de vinovat este un medic care, neavând testarea făcută chiar dacă îngrijise un bolnav COVID, a continuat să îşi facă datoria şi să vină la spital, să nu îşi lase pacienţii de izbelişte? Este el vinovat? Sau vinovaţi sunt cei care nu l-au testat la timp, care nu au avut grijă ca ele, cadrele sanitare, să aibă toate mijloacele de protecţie la îndemână? De ce să fie el tras la răspundere penală şi nu cei care, în lipsa unor decizii prin care situaţia să fie gestionată cu cap de la bun început, au dus la acest nedorit deznodământ?

Unii dau deja cu piatra în medicii care şi-au depus demisia pentru că le era teamă că se vor contamina şi ei şi vor contamina mai departe pacienţi neinfectaţi. Păi, fraţilor, cine nu a luat până azi măsura ca medicii care sunt confirmaţi pozitiv să se ocupe exclusiv doar de bolnavi cu coronavirus? Eee, ia ziceţi, cine???? Nu ăia ar trebui să răspundă? Eu ştiam că “peştele de la cap se împute”, de ce îl curăţaţi de la coadă?

Iată cum această perioadă extremă prin care trecem cu toţii scoate la iveală şi judecăţi strâmbe şi bubele purulente ale unui sistem de Sănătate lăsat de izbelişte atâţia amar de ani! E greu, nu-i aşa, să ajungi să judeci astfel de speţe, nu-i aşa?!? Aşa că, altădată, zic să nu mai ridice piatra cine nu este fără de păcat. Dacă mai fac trimitere toţi la jurământul lui Hipocrate, zic să se uite şi la jurămintele pe care le fac Preşedinţele ţării, premierul şi miniştrii atunci când, cu mare solemnitate, îşi preiau înaltele funcţii în stat! Câţi dintre ei au fost cercetaţi penal că au încălcat aceste jurăminte???

P.S. Trăim vremuri urâte. Pandemia a pus stăpânire pe tot globul. Noi, desigur, suntem mai interesaţi de ceea ce se petrece aici, pentru că aici ne este rădăcina şi viaţa de zi cu zi, casa şi familia. Ceea ce văd eu, acum, că se petrece în spitalele din România, nu pot să cataloghez decât ca efect al politicii la vârf făcută de toţi cei care au ţinut sceptrul Puterii. Timp de 30 de ani. Indiferent de culoare politică. Decontăm, azi, pe pielea noastră, toate deciziile lor greşite, toate măgăriile care s-au făcut la nivel politic şi care au lăsat de izbelişte Sănătatea, care au făcut din sistemul sanitar un loc de îmbuibare pentru ei, rudele lor, pilele lor şi partidele lor! (Apropos, jurământul lui Hipocrate îl găsiţi repede pe net. Daţi căutare!)