11 iun 2019 - Opinii

COMENTARIU Angela Nicolae: Execuţia lui Niţu Tiberiu, fostul procuror general al României

Autor: Angela Nicolae

Pe vremea când Niţu Tiberiu se afla în funcţia de prim adjunct al procurorului general al României (la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi), mulţi au crezut că este mâna dreaptă a sa, că răspunde la ordinele ei, la fel ca mulţi alţi supuşi umili, făcând parte din sistem. Evenimentele ce aveau să vină ulterior au dovedit însă contrariul.

Am lucrat cu Niţu Tiberiu în acea perioadă şi am constatat că este un tânăr procuror, un bun profesionist, cu o distincţie aparte, perseverent, ce cunoştea limba engleză fiind apreciat de partenerii străini cu care avea o bună comunicare. Aceste trăsături de caracter îmi amintesc de valorile morale pe care trebuie să le  respecte orice procuror, dar şi ce îmi spunea o bună profesoară cu o activitate didactică de 50 de ani.
 
Dacă vrei să faci ceva important trebuie să îţi doreşti acest lucru, să îl faci cu pasiune şi să munceşti foarte mult.
 
Niţu Tiberiu oricum se realizase pe plan profesional încă înainte de a deveni prim adjunct al procurorului general al României, fiind prim procuror al unui parchet local. Însă întâlnirea cu Kovesi i-a fost fatală: i-a schimbat sensul vieţii, ascensiunea profesională pe care o merita pe deplin, provocând o mare durere şi suferinţă lui şi familiei sale. Îmi amintesc că, în timp ce îl însoţeam pe Niţu Tiberiu la întâlnirea procurorilor generali organizată de Asociaţia internaţională a procurorilor la Singapore, de un eveniment extrem de neplăcut care dovedeşte că între Kovesi şi Niţu Tiberiu existau conflicte frecvente. Kovesi obişnuia să îşi modeleze subalternii după chipul şi asemănarea ei în stil autoritar şi totalitarist, iar deciziile finale îi aparţineau fără să existe consultări sau dezbateri.
 
Or, Niţu Tiberiu nu avea caracterul şi temperamentul să fie condus de o femeie. Incidentul de la Singapore dovedeşte că Niţu Tiberiu era altfel. Într-o pauză a  întâlnirii amintite mai înainte mi s-a comunicat de către un ofiţer de protecţie arab, că procurorul general al statului Quatar, Ali Ben Fetais Al Marris, doreşte să vorbească cu mine. M-am bucurat foarte mult pentru că pe procurorul general al statului Quatar îl cunoscusem cu ani în urmă cu ocazia primului Summit Mondial al procurorilor generali care avusese loc în Guatemala, fiind foarte apreciat la nivel internaţional pentru pregătirea sa profesională, studiind Dreptul la Paris.
 
Eu îl întâlnisem de câteva ori în străinătate, iar acesta vizitase România de două ori. M-am îndepărtat de locul unde se afla Niţu Tiberiu care făcea conversaţie cu un alt procuror general şi m-am îndreptat spre procurorul general al statului Quatar, care m-a întâmpinat cu multă căldură. Cu ani în urmă îl sprijinisem pe acesta să organizeze Summit-ul procurorilor generali în ţara sa, iar la Singapore el voia să discute cu mine nişte chestiuni de principiu privind predarea ştafetei în organizarea acestui Summit în România. Relaţia mea de amiciţie cu procurorului general al statului Quatar se înscria în liniile generale ale politicii României de a întări relaţiile cu statul Quatar în toate domeniile de activitate, inclusiv în domeniul juridic. Discuţiile mele nu au durat mult cu Al Marris şi m-am întors la locul unde se afla Tiberiu Niţu. În acel moment prim adjunctul procurorului general al României  vorbea la telefon cu Kovesi, iar discuţia se auzea foarte bine pentru că eram aproape de el.
 
Kovesi l-a întrebat ce se întâmplă la Singapore, iar printre altele acesta i-a spus că eu am avut o scurtă întâlnire cu procurorul general al statutului Quatar. În acel moment Kovesi a făcut o scenă de isterie aşa cum obişnuia să facă când nu era ceva pe plac pentru că nu putea să se autocontroleze, arta managerială nefiindu-i cunoscută, ca multe altele.
 
Ţipa, pur şi simplu, la telefon şi îl certa pe Tiberiu Niţu ca pe un şcolar, reproşându-i de ce m-a lăsat pe mine să vorbesc cu procurorul general al statului Quatar deşi acesta nu voia şi nici nu putea să mă împiedice să vorbesc cu el deoarece era o chestiune de protocol, iar iniţiativa de avea o discuţie cu mine îi aparţinuse lui Al Marris iar eu nu puteam să refuz invitaţia sa. Era o simplă regulă pe care Kovesi nu voia să o înveţe că doar ea era obişnuită să încalce legile în România, iar încălcarea unor reguli de protocol nu mai conta. Niţu Tiberiu a încercat să îi explice că s-a discutat foarte puţin despre problema de organizare al Summit-ului Mondial al Procurorilor Generali ce urma să aibă loc în România în anul 2009 la care Kovesi „a luat foc”.
 
Explicaţia era că ea voia să monitorizeze totul şi, mai ales, ca Niţu Tiberiu „să nu mă scape din ochi” ceea ce acesta nu făcuse. Lui Kovesi i-a fost frică să nu discut ceva cu ceilalţi procurori generali care i-ar fi şifonat imaginea (ca şi în Indonezia). Această frică devenise o obsesie pentru ea şi nu se mai putea controla. Voia de asemenea să îşi asume singură acest eveniment unic în istoria Ministerului Public Român, deşi ea ştia că nu avusese loc în România un eveniment juridic important la nivelul parchetelor fără ca eu să nu îl organizez sau să nu îl sprijin prin contactele pe care le aveam pe arena juridică internaţională. La fel s-a întâmplat şi cu acest Summit, care a adus un plus de imagine României şi inclusiv imagine ei ca procuror general. În opinia lui Kovesi atitudinea lui Niţu Tiberiu a reprezentat un act de nesupunere, de nesupraveghere a mea, pentru care şi-a primit „perdaful”.
 
Mai târziu această atitudine de nesupunere a lui Niţu Tiberiu de apreciere a mea ca şi multe alte conflicte avute cu Kovesi precum şi influenţele politice aveau să îl coste poziţia de Procuror General al României când a fost executat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu. Aşa se explică funcţionarea dictaturii lui Kovesi deoarece ea se baza pe oamenii care executau ordinele ei, iar cei care se împotriveau erau eliminaţi din sistem sancţionaţi disciplinar sau arestaţi pentru nişte fapt e închipuite în dosare fabricate, fiind executaţi. Aceeaşi soartă a avut-o şi Tiberiu Niţu care a fost pur şi simplu executat fiind înlăturat de la şefia Parchetului General şi înlocuit cu Augustin Lazăr. Primează regula dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră şi apoi eşti executat fără regrete, fără conştiinţă, cu falsele afirmaţii că DNA îşi face datoria luptând împotriva corupţiei şi mai ales că nu are coloratură  politică.
 
În ianuarie 2016 Tiberiu Niţu ocupa funcţia de Procuror General al PICCJ iar DNA îl acuza că, locuind în Ploieşti, făcea naveta la serviciu zilnic cu antemergător de la Poliţia Rutieră. Fapta lui Niţu Tiberiu a fost pusă în contextul accidentului de circulaţie în care a decedat Bogdan Gigină. La scurt timp Niţu Tiberiu şi-a dat demisia din funcţia de Procuror General.  „Ca un gest de responsabilitate şi onoare în condiţiile în care numele meu şi funcţia pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei pe care o conduc”, preciza atunci Tiberiu Niţu. La doi ani de atunci DNA anunţa că s-a dispus clasarea dosarului cauzei, în care fusese cercetat.
 
Povestea acestuia din urmă dacă nu este o lecţie de drept penal, ci este o lecţie de viaţă. Procurorii DNA au mai susţinut că la data de 4 aprilie 2014 la MAI s-a înregistrat Protocolul numărul 12 privind cooperarea în domeniul circulaţiei rutiere încheiat cu PICCJ. Protocolul a fost temeiul în baza căruia începând cu luna aprilie 2014 procurorului general al PICCJ i s-a asigurat  cu caracter permanent însoţirea deplasărilor efectuate pe raza municipiului Bucureşti. Niţu Tiberiu nu a solicitat şi nici nu a beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noţiune este definită de lege; i s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie. Stabilirea unui anumit nivel de protecţie pentru diverse categorii de demnitari şi punerea în practică a măsurilor de protecţie sunt atributul instituţiilor specializate ale statului şi nu al beneficiarului protecţiei (în speţa lui Niţu Tiberiu).
 
Măsurile de protecţie asigurate lui Tiberiu Niţu, procurorul general al României de către instituţiile specializate ale statului au fost proporţionale cu riscurile potenţiale la care acesta era expus ân exercitarea anumitor atribuţii de serviciu astfel cum acestea sunt prevăzute în legilaţia în vigoare. Prin decizia CCR numărul 405/2016 care a adus la abrogarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu în sensul că doar încălcarea acelor atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară( lege ori ordonanţă a guvernului) poate constitui element material al infracţiunii de abuz în serviciu, nu şi încălcarea unor acte normative cum sunt hotărârile de guvern.
 
În situaţia de faţă avându-se în vedere dispoziţiile legale încălcate, prevăzute de art. 223, alineatul 3 din regulamentul nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, regulament care a fost aprobat prin hotărârea de guvern numărul 1391/2006 aşadar sunt în legislaţia secundară( hotărârea guvernului) şi în cauză nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei. Dar s-au pierdut atâţia ani pentru a se dovedi că Niţi Tiberiu este nevinovat câtă durere şi suferinţă s- a produs acestuia şi familiei sale, câte jocuri politice s-au făcut având ca scop final înlocuirea sa din funcţie şi numirea lui Lazăr Augustin.
 
În concluzie a fost o execuţie în toată regula rezultând faptul că politicul a interferat cu juridicul, iar setea de putere a unora întrece orice limită. Dar ceea ce a mărit respectul multora faţă de Niţu Tiberiu şi al meu este faptul că şi-a dat demisia ca un gest de responsabilitate şi onoare fără să se „bălăcărească” în haosul şi „mlaştina” justiţiei, fiind demn şi cu coloană vertebrală.
 
Angela Nicolae, fost magistrat şi doctor în Drept