Tomac: Parlamentul European a votat directiva privind transparenta salariilor. Secretul salarial va fi interzis
Parlamentul European a votat Directiva privind transparenţa salariilor. „Secretul salarial, principala cauză a diferenţelor salariale şi a abuzurilor angajatorilor, va fi interzis”, susţine europarlamentarul Eugen Tomac.
Eurodeputatul PMP Eugen Tomac spune ca adoptarea de catre Parlamentul European a Directivei privind transparenta salariilor este un pas urias pentru eliminarea, la nivelul UE, a diferentelor salariale dintre femei si barbati.
El sustine ca in Romania aceasta diferenta este de 3,6%, a doua cea mai mica din Uniunea Europeana, mult sub media de aproape 13%.
,,Avem insa state membre, precum Austria, cu diferente salariale de aproape 20% intre barbati si femei. Aceste diferente nejustificate pentru persoane care presteaza aceeasi munca trebuie eliminate", sustine Eugen Tomac.
Conform acestuia, noua legislatie va cere companiilor din UE cu mai mult de 100 de angajati sa dezvaluie informatii care le vor permite angajatilor sa compare salariile si sa reclame diferentele existente de remunerare intre femei si barbati. Daca in urma analizei acestor date se identifica diferente mai mari de 5% cu privire la nivelul de remunerare intre femei si barbati, statele membre vor trebui sa instituie sanctiuni si amenzi pentru companiile care nu respecta rigorile.
,,Directiva va asigura, de asemenea, ca persoanele aflate in cautarea unui loc de munca au acces la informatii cu privire la intervalul de remunerare al posturilor pentru care aplica. Mai exact, secretul salarial, principala cauza a diferentelor salariale si a abuzurilor angajatorilor, va fi interzis. Directiva protejeaza insa datele personale ale angajatilor, colectarea acestora facandu-se numai la nivel de agregat", adauga liderul PMP.
Sursa : www.mediafax.ro