25 feb 2021 - UE

Ungaria, prima tara din UE care a cumparat vaccinul chinezesc Sinopharm

Guvernul de la Budapesta se joaca de-a alba-neagra cu UE. Dupa ce au aprobat vaccinarea cu Sputnik, fara avizul Uniunii, acum s-au inarmat si cu vaccinul chinezesc. Devin astfel prima tara din blocul comunitar care ia aceasta decizie.

,, Este o zi importanta astazi, deoarece incepem sa ne vaccinam cu vaccinuri chinezesti. Lucrul asta imi da speranta ca poate candva saptamana viitoare vor fi vaccinati si cei care conduc domeniul Apararii. Situatia nu este usoara. In acelasi timp, avem vestea buna, au sosit mai multe vaccinuri si, prin urmare, numarul persoanelor vaccinate va creste, desi al treilea val continua sa ameninte Ungaria", a spus Viktor Orban.

Autoritatile au cumparat deja cinci milioane de doze Sinopharm, pentru imunizarea unui sfert din populatia tarii. Procedura pentru vaccinul chinezesc este diferita decat pentru restul.

,,Daca pacientii cer, eu il fac. Dar numai daca semneaza declaratia ca am administrat profesional vaccinul si sunt constienti de drepturile lor. In acest fel, nu voi avea conflicte cu pacientii mei. Daca o suta de oameni cer, voi administra o suta; ei au cerut", spune Zoltan Komaromi, medic de familie din Ungaria.

Oficialii maghiari au criticat constant programul de vaccinare al Uniunii Europene. Guvernul lor e nemultumit de ritmul lent al distribuirii dozelor.

Viktor Orban a fost foarte direct in ceea ce priveste subiectul. ,,Daca vaccinurile nu vin dinspre Bruxelles, trebuie sa le obtinem din alta parte. Nu ne putem lasa cetatenii sa moara doar pentru ca Bruxellesul livreaza atat de incet dozele", spunea premierul maghiar.

Sursa : www.mediafax.ro