18 nov 2021 - UE

UE reimpune de la jumatatea anului 2022 limitele privind subventiile, suspendate din cauza pandemiei

Uniunea Europeană va reinstitui, de la sfârşitul lunii iunie 2022, restricţiile privind subvenţiile acordate companiilor, care au fost suspendate din cauza pandemiei, anunţă Comisia Europeană, semnalând în schimb intenţia de a permite subvenţii pentru producătorii de semiconductori.

Uniunea Europeana a suspendat la inceputul pandemiei, in martie 2020, reglementarile stricte privind subventiile acordate companiilor, pentru a facilita desfasurarea activitatilor economice in pofida restrictiilor antiepidemice. Reglementarile stricte privind subventiile vor fi aplicate din nou incepand din 30 iunie 2022, a anuntat joi Margrethe Vestager, comisarul UE pentru Concurenta.

"Aceasta prelungire limitata la inca sase luni va permite eliminarea progresiva si coordonata a masurilor de criza, tinand cont de relansarea puternica asteptata pentru intreaga economie", a declarat Margrethe Vestager, potrivit cotidianului Le Figaro.

"Fara aceste ajutoare publice exceptionale, companii viabile nu ar fi supravietuit", a subliniat Margrethe Vestager.

Comisia Europeana a aprobat, incepand din martie 2020, acordarea de subventii cu valoarea totala de circa 3.000 de miliarde companiilor din statele membre UE.

In schimb, Margrethe Vestager a confirmat intentia de a modifica reglementarile concurentiale la nivelul Uniunii Europene pentru a facilita investitiile in sectorul tehnologic si finantarea proiectelor de contracarare a incalzirii climatice. "Uniunea Europeana trebuie sa avanseze pe calea relansarii economice post-pandemie, permitand consolidarea sectoarelor industriale astfel incat sa efectueze tranzitia ecologica si digitala", a subliniat Margrethe Vestager.

"UE are nevoie de o aprovizionare securizata cu semiconductori, iar in acest sens analizam posibilitatea de a aproba un sistem de subventii pentru a acoperi eventualul deficit de finantare", a explicat Margrethe Vestager.

Sursa : www.mediafax.ro