21 sep 2020 - UE

Svetlana Tihanovskaia asteapta sanctiuni UE contra regimului din Belarus si amanarea asistentei financiare

Svetlana Tihanovskaia, liderul opozitiei din Belarus, a cerut luni Uniunii Europene sa aplice sanctiuni impotriva Administratiei Aleksandr Lukasenko si sa amane asistenta financiara, pentru ca fondurile sa nu ajunga la actualul regim. "Sigur ca sanctiunile sunt foarte importante in lupta noastra, deoarece sanctiunile sunt parte a presiunilor care vor forta asa-numitele autoritati sa dialogheze cu noi", a declarat Svetlana Tihanovskaia cu ocazia unei reuniuni a ministrilor de Externe din statele membre UE. "Am cerut ca UE sa fie mai curajoasa cu sanctiunile", a subliniat , citata de site-ul Politico.eu. Ministrii de Externe din taile UE nu au ajuns inca la un acord privind impunerea de noi sanctiuni Belarusului, din cauza obiectiilor exprimate de Republica Cipru, care vrea mai intai sanctionarea Turciei pentru activitatile din estul Marii Mediterane. Bruxellesul a impus deja sanctiuni Belarusului, dar presedintele Aleksandr Lukasenko nu este vizat personal de aceste masuri. "UE nu trebuie sa sustina financiar acest regim, dat fiind ca toti banii pe care domnul Lukasenko ii poate lua acum nu vor fi pentru Belarus, vor fi doar pentru violente, pentru omorarea cetatenilor belarusi", a atras atentia Svetlana Tihanovksaia. Comisia Europeana a pregatit 53 de milioane de euro pentru Belarus, dar doar trei milioane sunt destinate societatii civile, restul fiind pentru eforturile antiepidemice. Proteste masive au loc in Belarus fata de realegerea in functie a presedintelui Aleksandr Lukasenko. Opozitia acuza ca scrutinul prezidential desfasurat pe 9 august a fost fraudat.

Sursa : www.mediafax.ro