24 apr 2021 - UE

Recunoasterea faciala ar trebui sa fie interzisa, spune autoritatea UE pentru confidentialitate

Recunoaşterea facială ar trebui interzisă în Europa, din cauza „intruziunii sale profunde şi nedemocratice” în viaţa privată a oamenilor, a declarat Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (AEPD), citată de Reuters.

Comentariile vin la doua zile dupa ce Comisia Europeana a propus o serie de proiecte de lege care permit ca recunoasterea faciala sa fie folosita pentru a cauta copii disparuti sau criminali, precum si in cazuri de atacuri teroriste.

Proiectul reprezinta o incercare a Comisiei de a stabili reguli globale pentru inteligenta artificiala, o tehnologie dominata de China si Statele Unite.

Autoritatea de supraveghere a confidentialitatii a declarat ca regreta faptul ca Comisia nu a tinut seama de solicitarea sa anterioara de a interzice recunoasterea faciala in spatiile publice.

,,Este necesara o abordare stricta, avand in vedere ca identificarea biometrica la distanta, unde AI poate conduce la dezvoltari fara precedent, prezinta riscuri extrem de ridicate de intruziune profunda si nedemocratica in viata privata a indivizilor", se arata intr-un comunicat.

,,AEPD se va concentra in special pe stabilirea unor limite precise pentru acele instrumente si sisteme care pot prezenta riscuri pentru drepturile fundamentale la protectia datelor si la confidentialitate".

Propunerile Comisiei au atras critici din partea grupurilor pentru drepturile civile, ingrijorate de lacunele care ar putea permite guvernelor autoritare sa abuzeze de AI pentru a limita drepturile oamenilor.

Sursa : www.mediafax.ro