21 nov 2023 - UE

Populatia UE a scazut cu 265.000 de persoane in 2021, pandemia de COVID-19 jucand un rol important. Toate judetele Romaniei au inregistrat scaderi

Între 1 ianuarie 2021 şi 1 ianuarie 2022, în timpul pandemiei COVID-19, populaţia Uniunii Europene a scăzut cu 265.257 de persoane, a anunţat marţi Eurostat, agenţia de statistică a UE.

Pandemia "a jucat un rol" in cazul acestei scaderi, a precizat Eurostat intr-un comunicat de presa.

"Aceasta reducere ar putea fi atribuita schimbarilor naturale ale populatiei (mai multe decese decat nasteri)", in timp ce ratele de migratie au ramas pozitive, ceea ce inseamna ca au fost mai multe persoane care au intrat in UE decat cele care au parasit-o, se arata in comunicatul .

Potrivit calculelor Comisiei Europene, pandemia COVID-19 a dus la o mortalitate excesiva de cel putin 872.000 de decese in cele 27 de tari membre ale blocului comunitar in mai putin de un an si jumatate.

Acest lucru inseamna ca 872.000 de persoane in plus au murit in Europa intre martie 2020 si iulie 2021, comparativ cu numarul mediu de decese pe continent in cei cinci ani anteriori.

In 2021, fiecare regiune NUTS 3 (Nomenclatorul comun al unitatilor teritoriale de statistica) din Bulgaria, Estonia, Croatia, Letonia, Lituania, Ungaria, Portugalia si Romania a inregistrat o rata bruta negativa a variatiei naturale a populatiei.

-- EU_Eurostat (@EU_Eurostat)

Sursa : www.mediafax.ro