19 oct 2018 - UE

Liderii UE, pregatiti sa impuna sanctiuni in cazul unor atacuri cibernetice in cadrul alegerilor

Liderii ţărilor membre din Uniunea Europeană au decis joi că vor impune sancţiuni în cazul în care vor exista atacuri cibernetice care să vizeze alegerile electorale, în contextul în care anul viitor vor avea loc alegeri europene, relatează Reuters.

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat saptamana aceasta in ceea ce priveste riscul de dezinformare si manipulare a votantilor pentru a influenta alegerile europene din luna mai.

Donald Tusk, presedintele Consiliului European, a declarat la finalul unui summit intre liderii europeni ca amenintarea unor sanctiuni economice impotriva atacurilor cibernetice, guvernamentale sau individuale, precum si impunerea unor amenzi pentru partidele politice, vor reprezenta un ,,mijloc de intimidare".

,,Acest tip de regim ar trebui sa ne ajute sa ne protejam cetatenii, companiile si institutiile de orice amenintare cibernetica", a adaugat Tusk.

Oficialii Uniunii Europene sunt ingrijorati de asemenea si de ,,utilizarea neadecvata a datelor votantilor de catre actori domestici", in incercarea de a influenta rezultatul alegerilor.

Uniunea Europeana a propus luna trecuta un nou set de reguli care sa protejeze cetatenii de repetarea unei situatii de tipul Facebook Cambridge Analytica.

Liderii UE au concluzionat in urma summitului de joi ca noile masuri de combatere a atacurilor cibernetice, a dezinformarii si a manipularii ,,merita o examinare rapida si o implementare".

Sursa : www.mediafax.ro