12 ian 2019 - UE

Lider din opozitie: Suspendarea achizitiei corvetelor, prima isprava de pomina a presedintiei romane a Consiliului UE

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că ”prima ispravă de pomină” a Guvernului Dăncilă după preluarea de către preşedinţiei Consiliului UE este suspendarea procedurii de achiziţie a corvetelor şi că premierul ”nu pune în pericol doar România, ci şi întreaga Europă”.

"Suspendarea corvetelor si scufundarea Europei. Prima isprava de pomina a Guvernului Dancila dupa preluarea de catre tara noastra a presedintiei Consiliului UE este suspendarea procedurii de achizitie a corvetelor pentru Armata Romana", a scris pe Facebook Eugen Tomac.

El a mai afirmat ca MApN nu a reusit sa duca la bun sfarsit nicio achizitie majora de tehnica militara in 2018, in ciuda alocarii unui procent de 2% din PIB pentru aparare.

"O asemenea situatie demonstreaza incapacitatea Guvernului de a-si indeplini atributiile functionale. Guvernul a reusit astfel sa compromita atat procesul de inzestrare a Armatei Romane, cat si angajamentele internationale ale tarii noastre. Prin asemenea decizii, Viorica Dancila nu pune in pericol doar Romania, ci si intreaga Europa", a conchis liderul PMP.

Secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, l-a informat pe ministrul Gabriel Les ca a sesizat Parchetul Militar al Curtii Militare de Apel, intrucat sunt suspiciuni privind derularea legala a procedurii de achizitie a corvetelor, achizitia fiind si suspendata pana la solutionarea dosarului.

Sursa : www.mediafax.ro