14 ian 2022 - UE

Guvernul britanic este optimist privind un acord cu UE pentru rezolvarea problemelor din Irlanda de Nord

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a exprimat optimism, vineri, asupra perspectivelor ajungerii la un acord cu Uniunea Europeană privind problemele comerciale apărute în provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit, informează agenţia Associated Press.

Liz Truss s-a intalnit vineri cu Maros Sefcovic, vicepresedinte al Comisiei Europene si negociator pe tema Brexit. "Am avut discutii constructive cu Uniunea Europeana. Acum intentionam sa trecem la negocieri intense pentru a identifica o solutie negociata de rezolvare a problemelor foarte reale ale locuitorilor Irlandei de Nord", a afirmat Liz Truss. "Cred ca putem ajunge la un acord. Eu vreau sa inregistram progrese. In mod evident, daca nu inregistram progrese, va trebui sa cautam alternative, dar dorinta mea absoluta este sa ajungem la un acord functional pentru populatia Irlandei de Nord", a subliniat Liz Truss. Intr-un comunicat comun, Lizz Truss si Maros Sefcovic afirma ca discutiile au fost "cordiale" si ca se vor intalni din nou pe 24 ianuarie, dupa negocieri "intense" intre delegatii. Marea Britanie si Uniunea Europeana au disensiuni asupra aplicarii prevederilor Acordului Brexit. Guvernul de la Londra refuza sa aplice controalele vamale la limita administrativa dintre Irlanda de Nord si restul Marii Britanii, desi a asumat acest angajament in momentul stabilirii relatiilor comerciale post-Brexit. Marea Britanie cere modificarea Protocolului. In contextul retragerii din Uniunea Europeana, Marea Britanie a fost nevoita sa acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord in relatia cu UE pentru a evita aparitia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capat conflictului militar nord-irlandez. Insa mentinerea reglementarilor UE in Irlanda de Nord genereaza probleme privind tranzitul marfurilor spre si dinspre restul Marii Britanii.

Sursa : www.mediafax.ro