01 oct 2020 - UE

Grecia, Cipru si Austria cer o reactie unitara a UE fata de actiunile Turciei

Grecia, Republica Cipru si Austria solicita, cu ocazia summitului Consiliului European, o reactie unitara a Uniunii Europene fata de actiunile Turciei in estul Marii Mediterane, relateaza site-ul Politico.eu.

"Liderii UE trebuie sa discute curajos si sincer ce relatie vor cu adevarat sa aiba cu Turcia", a declarat premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, inaintea summitului UE.

Kyriakos Mitsotakis afirma ca actiunile Turciei nu incalca doar suveranitatea Greciei si a Republicii Cipru, ci afecteaza si interesele Uniunii Europene in zona Mediteranei. "Se deschid doua cai: una este cea a dialogului si a diplomatiei. Cealalta este calea escaladarii tensiunilor, iar, inevitabil, mai devreme ori mai tarziu, vor fi actiuni europene in detrimentul Turciei. Grecia a dovedit ca vrea sa urmeze prima cale. Depinde de Turcia sa faca acelasi lucru. Dar trebuie sa faca acest lucru constant si permanent", a subliniat Kyriakos Mitsotakis.

La randul sau, presedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, a cerut o "pozitie substantiala si eficienta" a UE fata de Turcia. "Trebuie sa oprim diplomatia marcata de nave de razboi, astfel incat criza sa fie urmata de dialog ori de sesizarea unei instante internationale (...)", a subliniat Nicos Anastasiades, cerand o "reactie unita, ferma si determinata la actiunile ilegale de explorare ale Turciei".

La randul sau, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, cere Uniunii Europene sa impuna linii clare Administratiei Recep Tayyip Erdogan. "Oare trebuie sa ne lasam in genunchi, trebuie sa reactionam in mod slab, sau trebuie sa aratam forta incredibila pe care o are Uniunea Europeana. Nu suntem slabi, nu trebuie sa ii permitem lui Recep Erdogan sa nu aduca intr-o astfel de pozitie. Avem nevoie de o procedura clara, de o reactie clara la aceasta atitudine. UE trebuie sa ii traseze lui Recep Erdogan niste linii rosii", a declarat Sebastian Kurz.

Sursa : www.mediafax.ro