20 nov 2023 - UE

Consiliul European da unda verde bugetului anual al UE pentru 2024

360 de milioane de euro au fost puse deoparte in cadrul plafoanelor de cheltuieli ale actualului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, permitand astfel Uniunii Europene sa reactioneze la nevoi imprevizibile.

Potrivit comunicatului Consiliului European, bugetul de anul viitor reflecta ,,in mod clar principalele prioritati ale UE, inclusiv redresarea economica si tranzitia ecologica si digitala, si reactioneaza la contextul geopolitic dificil din prezent".

,,Angajamentele sunt promisiuni obligatorii din punct de vedere juridic de a cheltui bani pentru activitati care sunt puse in aplicare pe parcursul mai multor ani. Platile acopera cheltuielile care decurg din angajamentele asumate in anul in curs sau in anii precedenti", se arata in comunicat.

Adoptarea bugetului va fi declarata de Parlamentul European dupa ce acesta va aproba si textul comun. Consiliul si Parlamentul dispun fiecare de o perioada de 14 zile, incepand cu 11 noiembrie 2023, pentru a-l aproba.

,,Ma bucur ca am ajuns la un acord cu privire la bugetul pentru anul viitor. Acesta ne va oferi mijloacele necesare pentru a ne concentra asupra domeniilor prioritare ale UE, pastrand in acelasi timp o marja de manevra financiara suficienta pentru a raspunde la circumstante neprevazute. De asemenea, asigura o abordare realista, tinand cont de contextul economic si geopolitic actual, de interesele contribuabililor si de necesitatea de a raspunde noilor provocari care ar putea aparea in 2024", a transmis Esperanza Samblas, secretar de stat spaniol si negociator-sef al Consiliului pentru bugetul UE 2024.

Sursa : www.mediafax.ro