03 feb 2023 - UE

Charles Michel: UE este mai afectata decat Statele Unite de impactul conflictului din Ucraina

Uniunea Europeană este mai afectată decât Statele Unite de efectele generate de invazia militară rusă în Ucraina, a afirmat vineri, la Kiev, preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Referindu-se la faptul ca Uniunea Europeana a oferit Ucrainei asistenta in materie de securitate mai redusa decat Statele Unite, Charles Michel a evocat costurile economice si umanitare uriase suportate de tarile europene.

"Noi asumam un pret economic mult mai mare decat Statele Unite, care sunt exportator de resurse energetice", a afirmat Charles Michel, aflat la Kiev impreuna cu presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru summitul UE-Ucraina.

Presedintele Consiliului European a explicat ca statele membre UE se confrunta cu sarcina primirii a milioane de refugiati ucraineni. Uniunea Europeana si Statele Unite sunt "aproape la egalitate in privinta resurselor financiare mobilizate", a subliniat Charles Michel, citat de cotidianul Le Monde.

Pana acum, de la inceperea invaziei militare ruse, Uniunea Europeana a oferit Ucrainei asistenta militara in valoare totala de 3,6 miliarde de euro (3,9 miliarde dolari), in timp ce Statele Unite au mobilizat resurse in valoare de 27,2 miliarde de dolari.

Sursa : www.mediafax.ro