30 oct 2020 - UE

Ajutor umanitar dupa cutremurul din Marea Egee. UE este pregatita sa ofere asistenta Greciei si Turciei

Uniunea Europeană este pregătită să ofere asistenţă Greciei şi Turciei după cutremurul produs în Marea Egee, anunţă Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

"Gandurile mele sunt la Grecia si Turcia. Urmarim situatia si suntem pregatiti sa oferim asistenta, in toate modurile posibile", a declarat Ursula von der Leyen, prin Twitter.

La randul sau, Janez Lenarcic, comisarul UE pentru Gestionarea Crizelor, a anuntat ca Centrul European pentru Coordonarea Reactiei la Situatiile de Urgenta, este "in contact strans cu autoritatile" din Grecia si Turcia.

Un cutremur puternic s-a produs vineri in Marea Egee, fiind resimtit in Grecia si Turcia. Mai multe cladiri rezidentiale s-au prabusit in orasul turc Izmir. Conform bilantului preliminar, sase persoane au murit, iar alte 257 au fost ranite in urma seismului.

In Grecia s-au inregistrat daune semnificative la cladiri de pe Insula Samos. Potrivit unor surse citate de agentia de presa Amna, doi copii au murit in orasul Vathy de pe Insula Samos.

Sursa : www.mediafax.ro