23 aug 2018 - CEDO

D.M.D. vs. ROMANIA – Durata excesiva a procedurilor si alte carente ale urmaririi penale a violentei domestice impotriva unui minor, precum si refuzul instantelor nationale de a-i acorda minorului victima a violentei domestice o compensatie in lipsa unei plangeri. Incalcarea Art. 3 sub aspect procedural si a Art. 6.1 din Conventie

In cauza D.M.D. contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea sub aspect procedural a Art. 3 din Conventie privind interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante (respectiv durata excesiva a procedurilor si alte carente ale urmaririi penale a violentei domestice impotriva unui minor), precum si a Art. 6.1 privind dreptul la un proces echitabil si accesul la un tribunal (respectiv refuzul instantelor nationale de a-i acorda minorului victima a violentei domestice o compensatie in lipsa unei plangeri).

Reclamantul minor a obtinut 10.000 de euro daune morale.

Extras din hotarare:

“Articolul 3

Ancheta efectiva

Durata excesiva a procedurilor si alte carente ale urmaririi penale a violentei domestice impotriva unui minor: incalcare

Articolul 6

Proceduri civile

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Proces echitabil

Refuzul instantelor nationale de a-i acorda minorului victima a violentei domestice o compensatie in lipsa unei plangeri: incalcare

In fapt – Reclamantul s-a nascut in 2001. In februarie 2004, mama sa a sesizat autoritatea de protectie a copilului pentru a raporta faptul ca acesta a fost abuzat de catre sotul ei, tatal baiatului. In perioada cuprinsa intre lunile martie si iulie 2004, aceasta s-a mai plans la politie de cinci ori. Dupa cea de-a cincea plangere, autoritatile au demarat o ancheta penala. Autoritatile de urmarire penala au audiat cinci martori si au examinat rapoartele psihologice, fapt care a condus la punerea sub acuzare a tatalui reclamantului in decembrie 2007.

Cazul a fost examinat apoi la trei nivele de jurisdictie. Tatal reclamantului a fost achitat initial, dupa ce instantele nationale au retinut ca „comportamentul inadecvat cu anumite ocazii” fata de fiul sau nu constituie o infractiune. Totusi, ca urmare a unui numar de retrimiteri ale cazului, date fiind carentele existente in hotararile instantelor inferioare, Tribunalul l-a condamnat, in cele din urma, pe tata in aprilie 2012 pentru supunerea copilului sau la abuzuri fizice si verbale, dupa ce a constatat ca comportamentul sau fusese mai grav decat tipul de violenta „izolata sau intamplatoare” care putea surveni atunci cand parintii isi pedepseau, pur si simplu, copiii.

 

Procedurile au luat sfarsit in noiembrie 2012, ca urmare a unui recurs formulat de ambele parti. Curtea de Apel a reafirmat faptul ca tatal si-a abuzat copilul si l-a condamnat la pedeapsa inchisorii cu suspendare, a carei durata a fost redusa pentru a se tine cont de durata excesiva a procedurilor. Reclamantul si procurorul s-au plans ca nu a fost acordata nicio compensatie. Totusi, Curtea de Apel a hotarat ca nu trebuia sa examineze problema prejudiciului, de vreme ce nici reclamantul, nici procurorul nu au cerut compensatii in fata instantelor inferioare.

In drept – Articolul 3 (aspectul procedural): Curtea a reiterat ca statele trebuie sa lupte pentru protectia cuprinzatoare si sigura a demnitatii copiilor. Aceasta conditie presupune existenta in practica a unui cadru legal adecvat care sa le ofere copiilor protectie impotriva violentei domestice, inclusiv (a) descurajarea efectiva a acestor incalcari grave ale integritatii personale, (b) pasi rezonabili pentru prevenirea relelor-tratamente pe care autoritatile trebuie sau trebuia sa le cunoasca, si (c) anchete oficiale efective, acolo unde o persoana sustine, in mod demonstrabil, existenta unui rau-tratament.

Scopul esential urmarit prin anchetarea sustinerilor privind existenta unui abuz in cazul reclamantului putea fi considerat ca fiind asigurat odata ce persoana raspunzatoare de abuz (tatal) a fost judecat si condamnat, in cele din urma, la pedeapsa inchisorii. Totusi, in ciuda acestui fapt, ancheta trebuia considerata ca lipsita de efectivitate, pentru ca durase prea mult si fusese afectata de carente grave.

(a) Durata anchetei – Autoritatile au aflat prima data de situatia reclamantului in februarie 2004, cand mama sa a sesizat autoritatea de protectie a copilului pentru a raporta abuzul. Cu toate acestea, nu a existat niciun indiciu ca a fost facut ceva concret pentru a se verifica aceasta informatie, pentru a o transmite politiei sau pentru a proteja victimele. Autoritatile nu au intreprins nicio actiune cu privire la primele patru plangeri penale formulate de catre mama impotriva tatalui din martie pana in iunie 2004. Ancheta a durat, din momentul demararii, adica iulie 2004, aproape trei ani si sase luni. In general, avand in vedere perioadele semnificative de inactivitate din partea anchetatorilor si a Institutului de Medicina Legala si o serie de hotarari casate din cauza omisiunilor instantelor inferioare, procedurile au durat opt ani si patru luni la trei nivele de jurisdictie. Aceasta perioada a fost una excesiva.

(b) Cu privire la carente – S-au remarcat mai multe carente in cadrul procedurilor: (i) spre deosebire de tatal sau, care a beneficiat de o reducere a pedepsei, reclamantului nu i-a fost acordata nicio forma de compensare pentru durata excesiva a cazului; (ii) reclamantul nu a primit nicio compensare pentru abuzul la care a fost supus; (iii) abordarea instantelor nationale in privinta abuzului domestic, care a parut sa sugereze ca incadrul unei familii pot fi tolerate actele „izolate si intamplatoare” de violenta, nu a fost compatibila nici cu prevederile de drept national, nici cu Conventia, amandoua interzicand relele-tratamente, inclusiv pedepsele corporale. Intr-adevar, orice forma de justificare a aplicarii de rele-tratamente copiilor, inclusiv a pedepselor corporale, submineaza respectarea demnitatii copiilor.

Din aceste motive, avand in vedere ceea ce a urmarit reclamantul prin judecarea procesului, durata si viteza procedurilor, si tratamentul diferentiat al reclamantului in comparatie cu infractorul in privinta acestei durate, ca si maniera in care au abordat instantele problema abuzului domestic, Curtea a conchis ca ancheta plangerilor privind existenta de rele-tratamente a fost una lipsita de efectivitate.

Concluzie: incalcare (unanimitate).

Articolul 6 § 1 (proces echitabil): Curtea a notat ca, potrivit dreptului aplicabil (articolul 17 din Codul de procedura penala), instantele nationale aveau obligatia sa se pronunte cu privire la chestiunea compensarii in cazurile in care victima era un minor si nu avea, asadar, capacitate juridica, chiar fara existenta unei cereri formale din partea victimei. Atat instantele, cat si procurorul trebuiau sa obtina, in mod activ, informatii de la victima despre amploarea prejudiciului existent. Legea acorda, astfel, o protectie consolidata pentru persoanele vulnerabile ca reclamantul, punand in sarcina autoritatilor responsabilitatea extinsa de a manifesta un rol activ sub acest aspect. Din acest motiv si in lumina obiectului anchetei, procedurile au depasit un simplu litigiu dintre persoane private si au angajat, astfel, raspunderea statului in baza articolului 6 § 1 din Conventie.

Avand in vedere aceasta formulare lipsita de echivoc din dreptul national, Curtea de Apel trebuia sa examineze cererea reclamantului privind omisiunea de a i se acorda compensarea in fond. In schimb, ea a observat, pur si simplu, ca nici reclamantul, nici procurorul nu au cerut acordarea de compensatii in fata instantelor inferioare si a omis sa examineze rolul instantelor nationale sau pe cel al procurorului in garantarea intereselor superioare ale reclamantului. Acest fapt a echivalat cu o denegare de justitie, cu incalcarea articolului 6 § 1.

Concluzie: incalcare (patru voturi la trei).

Curtea a mai retinut, in unanimitate, ca avand in vedere constatarea unei incalcari sub aspect procedural a articolului 3, nu mai era nevoie sa se pronunte in mod separat cu privire la durata procedurilor privind cererea reclamantului formulata in baza articolului 6 § 1.

Articolul 41: 10.000 EUR cu privire la prejudiciul moral”.

Hotararea CEDO in cauza D.M.D. contra Romaniei (cererea nr. 23022/13; Sectia a IV-a, 3 octombrie 2017)

Sursa : www.juri.ro