06 apr 2021 - Servicii Secrete

VIDEO Haos pe scena unui concurs de frumusete. Castigatoarea ,,Mrs. Sri Lanka", ranita la cap dupa ce o fosta concurenta i-a smuls coroana

Concursurile de frumusete isi propun, de obicei, sa scoata in evidenta atuurile participantilor, fie ele legate de aspectul fizic, de inteligenta sau de talentele nebanuite. Dar chiar si asa, e vorba de o competitie, iar sub presiune ies la iveala si situatii sau trasaturi de caracter mai putin placute. Un exemplu recent vine din Sri Lanka, unde cel mai mare concurs de frumusete din tara s-a transformat intr-o clipita intr-o scena de ,,lupte". Incidentul a avut loc duminica, in cadrul unei ceremonii transmise live de televiziunea nationala, relateaza. Pushpika De Silva, castigatoarea titlului ,,Mrs. Sri Lanka" (,,Doamna Sri Lanka" n.r.), nu a avut timp sa se bucure de victorie. Caroline Jurie, detinatoarea titlului din 2019, i-a smuls de pe cap coroana, motivand ca regulamentul nu permite ca printre concurente sa fie si femei divortate. ,,Exista o regula impotriva femeilor care au fost casatorite si au divortat, asa ca iau masuri pentru ca premiul sa ajunga la concurenta de pe locul doi", a declarat aceasta. Zis si facut. A incoronat-o pe femeia clasata pe locul doi, moment in care Pushpika De Silva a parasit scena, plangand. Intr-o postare pe Facebook, ,,regina frumusetii" a spus ca a fost la spital, unde a primit ingrijiri medicale pentru ranile suferite la cap. Pushpika De Silva sustine ca va depune plangere pentru modul ,,jignitor" in care a fost tratata. ,,Exista o multime de mame singure ca mine care sufera in Sri Lanka", a declarat ea intr-o conferinta de presa. ,,Dedic aceasta coroana tuturor femeilor, mamelor singure care sufera pentru a-si creste copiii". Ulterior, organizatorii si-au cerut scuze de la Pushpika De Silva, care a explicat confuzia: este separata de sot, dar nu divortata. Premiul i-a fost returnat dupa ce spusele sale au fost confirmate. Directorul national al competitiei ,,Mrs. Sri Lanka", Chandimal Jayasinghe, a declarat pentru BBC ca ,,este dezamagit", adaugand ca se simte rusinat de comportamentul lui Caroline Jurie. Politia a interogat-o pe Caroline Jurie, care este actuala detinatoare a titlului ,,Mrs World", iar investigatiile continua. Ceremonia este extrem de populara in Sri Lanka, iar printre invitati era si sotia premierului.

Sursa : www.mediafax.ro