17 iun 2022 - Servicii Secrete

PREZENTUL FARA PERDEA Marius Oprea / Sint bolnav de securism. Ma trateaza SRI-ul?

Eduard Hellvig a avut un discurs convingător. Pînă la un punct. Cînd a vorbit de securism, s-a referit la orice, dar nu la instituţia pe care o conduce. A vorbit despre ceilalţi – şi nu despre Serviciul Român de Informaţii, care a moştenit prin lege, de fapt, personalul, logistica şi arhiva fostei Securităţi. De personal, SRI-ul s-a despărţit biologic, dar nu înainte ca acesta să fi format, în acelaşi spirit, ”noile cadre”. Să ne amitim de generalii Coldea şi Dumbravă, cel cu ”cîmpul tactic” din justiţie, cel puţin. De toate derapajele instituţiei, dintr-un trecut nu prea îndepărtat. Care, cu un cadru legislativ pe care însuşi SRI-ul şi-l creează (urmînd ca el să fie ”asumat” de parlamentarii aflaţi la îndemînă), poate derapa din nou, oricînd. Faţă de faptul că îmi asum această temere, mă declar, conform definiţiei domnului Hellvig, ”bolnav de securism”. Mă poate trata SRI-ul? Să vedem.

32 de ani de "securism"

Pentru ca sa-mi dispara total temerile cu privire la posibile derapaje totalitare ale institutiei care pazeste securitatea nationala, deci si pe a mea, ar trebui ca aceasta sa precizeze in mod clar ca pentru ea este esentiala securitatea cetateanului. De la aceasta se cladeste securitatea natiunii, caci fara ea, ne referim doar la termeni generici, fara continut. Domnul Hellvig este extrem de inteligent si abil. Desi a citit de pe foaie, sint sigur ca acolo sint ideile sale si nu ale altuia. Dar atunci cind a spus ca "in ciuda numelui si originilor sale, securismul nu este apanajul exclusiv al categoriei profesionale care l-a creat", am stiut exact unde vrea sa ajunga. Si a ajuns: "paranoia, teoriile conspiratiei, judecata prin asociere, crearea unor temeri false, suspiciunea generalizata care porneste de la premiza vinovatiei, manipularea - sint componentele lui de baza. Securismul este astazi bine reprezentat in prea multe medii ale societatii noastre".

Asa e, dar e un adevar partial. Securismul e prezentat, insa, de Eduard Hellvig ca o ,,boala" de care sufera nu promotorii sai, ci victimele. Caci securismul nu exista fara securisti, fara armata lor de informatori si acoperiti. Despre ultimii, mai stim cite ceva. Am aflat chiar si de "Petrov", dar despre ofiterii securitatii urmeaza sa aflam, de-abia de acum incolo. Dupa mai bine de doua decenii de la votarea legii Ticu, directorul SRI a anuntat, in fine, ca va preda la CNSAS "aproape toate dosarele fostei Securitati, pe care Serviciul nu le predase anterior (spun aproape pentru ca CNSAS a oprit primirea tuturor dosarelor din lipsa de spatiu). Mentionez ca aceasta predare priveste dosare care anterior fusesera pastrate din ratiuni de siguranta nationala, dosarele de cadre ale fostilor ofiteri de Securitate si nu in ultimul rand cartoteca si evidentele informatice ale fostei politii politice".

Ca sa intelegeti bine, dragi cititori: pina acum, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii primea dosare cu toptanul, dar nu si evidentele lor, adica numita "cartoteca", intr-adevar "un instrument care va imbunatati considerabil accesul cetatenilor la documentele epocii comuniste si la imbunatatirea activitatii cercetatorilor acestei perioade". Pina acum, a fost nevoie de o munca infernala a colegilor mei cercetatori de la CNSAS, de inventariere a dosarelor - caci ele au fost predate de la SRI la CNSAS in mod "pausal". Si, in mod esential, nu au fost predate pina acum dosarele cadrelor Securitatii. In afara de cel al lui Alexandru Nicolski.

De ce? Motivul e unul simplu: majoritatea acestor ofiteri a continuat sa lucreze "in sistem". Va dau un singur exemplu: colonelul Vasile Hodis, fost anchetator al inginerului Gheorghe Ursu si inculpat in procesul care treneaza de atitia ani in instante, a condus tocmai oficiul juridic al Serviciului Roman de Informatii, pina la pensionarea lui, la mijlocul anilor 2000. Ce a insemnat asta, pentru Andrei Ursu, altceva decit permanenta blocare a adevarului, cu privire la imprejurarile asasinarii tatalui sau, in beciurile arestului de la Rahova? Cine e bolnav de "securism" aici?

Au trecut aproape 23 de ani de la adoptarea Legii 187 din 7 decembrie 1999 (Legea Ticu), in care se stipula clar obligativitatea institutiilor de forta, detinatoare de arhiva, de a o preda catre CNSAS. Problema esentiala (o modificare subtila, operata "pe sest" de parlamentarii afiliati fostei Securitati si mostenitorilor ei) a fost ca s-au scos, din proiectul initial, termenele de predare. Astfel incit domnul Hellvig ne anunta ca, in sfirsit, in mai mult de doua decenii, si-au indeplinit datoria legala. Aferim! Citi detinuti politici s-au stins intre timp, fara sa fi aflat nimic despre soarta celor care i-au arestat, anchetat si condamnat, care i-au urmarit dupa eliberare si pina in ultima zi a comunismului, pe unii, chiar si dupa, asa cum am vazut in dosare de urmarire informativa, care "au scapat" la CNSAS si in care se vedea ca acestea au fost continuate de SRI? Pe unii, chiar si dupa moarte? Stiati ca "dosarul de urmarire informativa" al inginerului Gheorghe Ursu a fost inchis de SRI in 1995, la un deceniu de la asasinarea lui, "serviciul" urmarind atent toate demersurile fiului sau, de aflare a adevarului in legatura cu uciderea tatalui in beciurile Securitatii?

Ma limitez doar la acest exemplu de "continuitate" intre Securitate si SRI. De fapt, ratiunea pentru care nu s-au predat decit acum "dosarele de cadre" ale securistilor a fost una evidenta: ei au continuat sa lucreze pentru SRI, SIE, SPP, STS, SIPA. Din plin. Multi dintre ei, facind cariera inainte de 1989, in ceea ce s-a numit ulterior "politie politica". Ma gindesc de pilda la ultimul sef al SIPA, generalul SRI Marian Ureche, fost profesor al tinerelor vlastare din SRI, la Academia Nationala de Informatii, intre ale carui fapte de arme s-a numarat incercarea de recrutare prin santaj a savantului Ioan Petru Culianu, sau aceea (reusita) a cercetatoarei Rodica Stanoiu, de la Insitutul de Studii Juridice. Doamna Stanoiu, ulterior, a fost nevoita ca ministru al justitie (era la mina lui) sa-l numeasca pe Ureche in 2001 seful SIPA. Cum a ajuns deci fostul colonel de la conducerea Serviciului 1 din Securitatea Municipului Bucuresti, tocmai seful serviciului secret care controla justitia, la 12 ani de la Revolutie, usurind ulterior transformarea ei, sub Basescu, de catre generalii "de generatie noua", Coldea si Dumbrava, intr-un "cimp tactic"?

Intrebari retorice si chestiuni tabu

Sint intrebari retorice, dar pe care eu le consider legitime. Mai sint si chestuini "tabu", despre care nimeni nu vorbeste, decit cind se intimpla "accidente" de tip "Hexipharma", legate de "firmele sub acoperire" pe care serviciile si l-au putut dezvolta, din 2002 incoace, cind s-au adoptat, prin hotariri de guvern, o serie intreaga de facilitati pentru servicii, ca sa poata lupta mai bine impotriva terorismului. Era de fapt nevoie de bani, pentru ca "operatunile speciale", adica contrabanda cu tigari, in care s-au specializat generalii Victor Marcu si Gioni Popescu, nu mai putea functiona, in conditiile atentatelor din Statele Unite si in situatia in care Ossama bin Laden mentionase Romania, in mod explicit, intr-un interviu din "L'Express", printre tarile din care obtinea bani, pentru actiunile sale. De la cine? De la "mafia araba", prin legaturile ei stranii cu persoane cu functii inalte in SRI sau "doi si-un sfert", fara sa ocoleasca nici SIE.

O mafie care a functionat in Romania in primii cincisprezece ani si care dezvoltase retelele de contarbanda cu tigari (mai ales), dar si alcool, dezvoltate ca "operatiuni speciale", din care se obtineau "bani pentru servicii". Asa s-a intimplat pina la "Tigareta II", care de fapt, in ordine cronologica, a fost "Tigareta XII". Stiu ce spun, pentru ca am fost secretar al Consiliului National de Actiune impotriva Coruptiei si Crimei Organizate, din sarcina presedintelui Emil Constantinescu, si m-am ocupat indeaproape de devoalarea acestor "operatiuni speciale", care au facut din cadre ale SRI-ului, dar si ale celorlalte servicii, niste oameni exterm de bogati, in numele "securitatii nationale".

Revenind la "firmele sub acoperire" din prezent, nimeni nu stie cite sint, ce au facut ele. In schimb, serviciile vor puteri de actiune sprorite. Ca e razboi. Fara sa ne ofere decit garantii teoretice, ca nu vor mai face ce au facut. Si, intre timp, aflam ca tinarul pensionar, generalul SRI Florian Coldea a cistigat numai anul trecut un milion de euro, cu firma lui de "consultanta". Intreb: e oare tocmai legal sa-ti folosesti abilitatile si relatiile dobindite ca ofiter de informatii, in folos personal? Avem garantii ca nu se vor angrena din nou cadrele instiutiei intr-o aventura precum cea cu FNI-ul lui Sorin Ovidiu Vintu?

Domnul Hellvig a vorbit admirabil si convingator. Pentru o clipa, m-am simtit umilit. "Bolnav de securism". Un "virus" pe care directorul SRI l-a descris cu mare talent: "Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societatii din perioada comunista pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar. Este acea idee ca in spatele a orice, se ascunde un interes obscur si neaparat de rea intentie, ca exista dusmani in interiorul Romaniei, dusmani cu care trebuie sa ne luptam. Securismul este procesul de intentie fara dovezi, manipularea adevarului si intretinerea unui conflict artificial intre parti ale societatii, intre societate si institutiile statului, intre indivizi si societate. Securismul sapa la temelia oricarui demers de democratizare, ne vrea tinuti pe loc si in conflict unii cu altii. Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, cind in realitate este virusul insusi".

De securism, deci, sintem bolnavi noi, cei care mai credem in puterea oculta a mostenitorilor Securitatii. Cu dovezi la indemina. Nu exlud posibilitatea sa gresesc in a trage uneori concluzii prea ferme. Dar, ce te faci cu multimea de dovezi care arata ca "securismul" e la servicii, mai mult decit la noi? Ca ei, si nu noi traim obsesia de a detine un control cit mai larg asupra cetateanului, sub pretextul de a-l apara?

Dar, totusi, domnul Hellvig imi mai da o sansa. Anume, ca tocmai SRI-ul sa ma poata vindeca, de obsesiile mele. E vorba de un angajment al sau, ca director al institutiei. Ca om, care a marturisit totodata ca in tineretea sa a militat activ pentru legea lustratiei. "Eu imi doresc sa putem consolida impreuna, institutii ale statului, clasa politica si societatea civila, pentru ca Romania sa se vindece de securism si sa lase, in sfarsit, in urma practicile fostei Securitati. Despre Securitate si securism trebuie sa invatam in manualele de istorie, nu sa ne dorim reluarea practicilor lor. Toata activitatea SRI din ultimii ani a avut ca obiectiv indepartarea de trecutul comunist, modernizarea institutiei in spirit democratic si apropierea sa continua de standardele de performanta ale partenerilor euro-atlantici. Sunt primul director al SRI care a condamnat public Securitatea in ansamblul ei". Si bine a facut. Imi pun speranta acum, ca Securitatea a fost inca o data condamnata si ca ea nu mai e de cautat la SRI, ca-mi voi vedea si eu propriul dosar, despre care, desi am fost anchetat de Directia de cercetari penale a Securitatii, mi s-a spus oficial ca "nu exista". Am fost obligat astfel sa admit ca nu am dat vrafuri de declaratii in ancheta (ca si muncitorii de la 15 noiembrie 1987, carora tot directorul Hellvig le-a promis dosarele la 30 de ani de la anchetare, in 2017, dar au trecut cinci ani, si nu au primit nimic).

M-a vindecat, pina una-alta, de autocompatimire, ca bolnav de "virusul securismului", o propozitie a domnului Eduard Hellvig, care spune multe - e premiza de la care porneste esafodajul discursului domniei sale. Si e falsa. El spune ca "laboratoarele Securitatii au fost abandonate in graba in decembrie 1989, dar virusii dezvoltati in ele patrunsesera deja adanc in societatea noastra". Virusii n-au disparut niciodata, sint adinc inradacinati in "omul nou" ajuns la maturitate, in zilele noastre. Iar laboratoarele, dimpotriva: abandonate citeva zile, in decembrie 1989, au fost rapid populate cu aceiasi indivizi, cu aceleasi naravuri, care s-au pus cu arme si bagaje, in slujba noii puteri.

Uita domnul Hellvig ceea ce s-a intimplat la mineriada, si cum chiar domnul Magureanu a recunoscut in 1993 implicarea SRI in "supravegherea informativa" a Pietii Universitatii? Sau, cum grupurile de mineri erau conduse la adresele opozantilor politici, cum au patit Ion Ratiu si Seniorul Coposu, sau a liderilor Pietei, de ofiteri in civil, din care cei care au participat la devastarea casei liderului taranist intors de peste hotare, au si fost condamnati? Sau ca tot un fost securist, Camarasescu. ajuns si el in "servicii, i-a insotit pe mineri la redactia "Romaniei libere"? Despre ce "laboratoate parasite in graba" vorbim? Premiza este, deci, falsa. Ca si concluzia la care domul Hellvig ajunge.

Cind il auzeam pe directorul SRI vorbind de "securism", mi-a revenit in minte o discutie cu Andrei Plesu, membru in primul colegiu al CNSAS. La sfatul meu, a cerut la Serviciul Roman de Informatii o brosura, intitulata "Bazale muncii de securitate", manualul dupa care fiecare securist a studiat la Scoala de la Baneasa. I-am si descris cum arata brosura si l-am intrebat dupa o vreme daca au primit-o: era esentiala pentru lucratorii CNSAS ca, pentru a deconspira Securitatea, sa fi stiut cum functioneaza aceasta. Domnul Plesu mi-a confirmat ca au primit-o, dar ca nu o pot consulta decit citiva membri ai Colegiului si ca este tinuta in seiful cu documente secrete al institutiei. "Dupa cartea asta se invata si astazi" a fost justificarea secretizarii, oferita de oficialul SRI care le-a predat "Bazele muncii de securitate", insotita de o hirtie care arata ca acestea sint in continuare "secrete de stat".

Unde e "securismul"? In orice caz, nu la mine, ci la cei ce au mentinut Securiatea sub pavaza secretului, timp de un deceniu, dupa legea care le-a atribuit arhivele ca parte a mostenirii ei si apoi alte doua, tergiversind predarea lor catre CNSAS. Si la cei care, mai nou, interzic accesul la documentele de arhiva ale Partidului Comunist, detinute de Arhivele Nationale, trecindu-le in categoria "secretelor de stat". O fi si la mine, domnule Hellvig, vreo urma de "securism" si paranoia. Dar e din cauza celor care discuta prin birouri ascunse "drafturile" la "legile securitatii nationale", si ne pun in continuare viata in paranteze, intre secret si decret?

Sursa : www.mediafax.ro