09 iun 2022 - Poliţia Romana

Lucian Bode se lauda cu activitatea politiei si promite un plan de prevenire si combatere a consumului de droguri: ,,Teoria ca MAI nu a fost prezent activ la Saga Festival este una falsa"

Teoria că Ministerul Afacerilor Interne nu a fost prezent activ la Festivalul Saga este una falsă, spune, joi, ministrul de Interne, Lucian Bode. El se laudă că în 2021 au fost destructurate 52 de grupări, deşi la Saga a murit un om după ce a luat supradoză.„

,,Am avut parte de o tragedie si este regretabil ca un tanar de 25 de ani a murit in urma supradoze la acest festival. La fiecare actiune de amploare la care noi participam evident ca noi tragem concluzii si pe principiul lectiilor invatate transmitem mai departe structurilor noastre ce s-a facut bine si ce trebuie sa corectam. Asa am facut si aici. 73.000 mii de participanti, 129 de dosare penale, 119 dosare penale pe componenta de consum - detinere ilegala de droguri si substante interzise. Acestea sunt cifre care spun totul despre activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne din cele trei zile. Iertati-ma, aceste dosare penale au fost intocmite de structurile Ministerului Afacerilor Interne , nu de catre altcineva. Teoria ca Ministerul Afacerilor Interne nu a fost prezent activ in acest eveniment este una falsa. Am avut peste 400 de efective zilnic in cele trei zile de festival", a spus Bode.

El precizeaza ca a dispus structurilor Ministerului Afacerilor Interne sa vina cu un plan pe cele doua componente - de prevenire si de combatere.

,,Astazi, incepand cu orele 10.00, am convocat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne toate structurile cu responsabilitate in acest domeniu si in urma acestei intalniri vom stabili masuri cu termene, pe termen scurt si pe termen mediu, privind prevenirea si combaterea traficului si consumului de droguri si alte substante interzise. Concret, vom reevalua activitatile de colectare a datelor, vom pregati suplimentar personalul Ministerului Afacerilor Interne, vom stabili calendarul evenimentelor cu public numeros si acolo vom avea o prezenta sporita a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, vom pregati organizatorii de evenimente, pentru ca este nevoie sa avem o colaborare foarte buna si, foarte important, vom comunica public", adauga ministrul de Interne.

Bode, spune ca anul trecut au fost peste 7.000 de dosare penale intocmite pe consum si detinere de droguri.

,,Am destructurat 52 de grupari infractionale. Am trimis in judecata peste 1600 de persoane. Mai mult, 2,8 tone de droguri au fost confiscate anul trecut. Suntem constienti ca nu am facut destul, fiindca vorbim de un flagel. (...) Nu pot sa spun ca sunt foarte multumit cum actioneaza (autoritatile - n.r.), atata timp cat ei azi sunt destructurati (gruparile infractionale - n.r.) si maine sunt altii in loc, in aceeasi zone", a conchis Lucian Bode.

Vineri, in prima seara a Saga Festival trei tineri au intrat in stop cardio-respirator dupa ce au consumat droguri in timpul concertului care avea loc pe Arena Nationala. Unul dintre ei si-a pierdut viata, iar ceilalti doi sunt internati la Terapie Intensiva la Spitalul Floreasca.

Sursa : www.mediafax.ro