05 nov 2021 - Penitenciare

Situatia vaccinarii in penitenciare. In ce proportie sunt imunizati detinutii si angajatii, conform Administratie Nationale a Penitenciarelor

ANP transmite că datele statistice relevă o creştere a numărului celor vaccinaţi. Astfel, 78% dintre deţinuţi sunt vaccinaţi, iar procentul poliţiştilor de penitenciare imunizaţi este de 62 %.

,,Datele statistice releva o crestere a numarului celor vaccinati. Astfel, 78% dintre persoane private de libertate sunt vaccinate, iar procentul politistilor de penitenciare imunizati este de 62 %", transmite Administratia Nationala a Penitenciarelor.

ANP arata ca, in contextul epidemiologic actual, data fiind cresterea, la nivel national, a numarului de cazuri COVID-19 raportate in valul 4 al pandemiei, a intensificat activitatile preventive, axate pe reiterarea necesitatii protejarii starii de sanatate a personalului si a persoanelor custodiate, cu accent pe importanta vaccinarii impotriva COVID-19.

,,Desi decizia cu privire la vaccinarea impotriva COVID-19 apartine, in ultima instanta, fiecarei persoane in parte, nu trebuie ignorat faptul ca o astfel de rezolutie personala prezinta impact colectiv. Diminuarea numarului de infectari, protejarea vietii in colectivitatea in care ne desfasuram activitatea, depind, fara echivoc, de acceptarea argumentelor medicale validate stiintific cu privire la vaccinare si de manifestarea responsabilitatii individuale. Vaccinarea contribuie atat la reducerea riscului de imbolnavire, cat si la diminuarea riscului de a dezvolta o forma severa de boala. In considerarea acestor argumente, la nivelul tuturor unitatilor din sistemul politiei penitenciare, au fost accelerate demersurile de informare cu privire la beneficiile vaccinarii impotriva COVID-19, complementar campaniilor de informare intreprinse anterior (distribuire de materiale informationale, emisiuni Radio-tv prin studiourile interne ale locurilor de detinere etc.). Seriile de informari/discutii/dezbateri derulate au inclus nu doar diseminarea informatiilor corecte referitoare la vaccinarea impotriva COVID-19, ci, mai ales, testimoniale ale persoanelor vaccinate din mediul de detentie, care au relatat experienta proprie post-inoculare si au subliniat beneficiile vaccinarii", potrivit comunicatului de presa.

Sursa : www.mediafax.ro