Sindicalistii ameninta Ministerul Justitiei ca ar putea bloca activitatea penitenciarelor
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenţia ministrului Cătălin Predoiu că poliţiştii din penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacţie a acestuia vizavi de problemele din puşcării.
Un comunicat al sindicatului sustine ca Penitenciarul Vaslui si Penitenciarul Deva sunt primele inchisori in care angajatii vor face exces de zel in indeplinirea sarcinilor profesionale pentru a bloca activitatea celor doua penitenciare, la inceputul lunii august 2022.
Birocratia a atins cote alarmante in penitenciare, iar aplicarea intocmai a regulamentelor interne ar bloca activitatea oricarei inchisori. Drepturile detinutilor nu ar mai putea fi asigurate, iar activitatile cu persoanele condamnate s-ar bloca, inclusiv prezentarea la instantele de judecata a persoanelor private de libertate ar fi ingreunata, declara Cosmin Dorobantu, presedintele FSANP.
Sindicatele din penitenciare considera ca daca ministrul Catalin Predoiu s-ar implica direct in gasirea unor solutii la problemele recurente din inchisori, relatia dintre politistii de penitenciare si conducerea Ministerului Justitiei s-ar detensiona.
Tensiunile dintre politistii de penitenciare si ministrul Catalin Predoiu au aparut pe fondul lipsei de reactie publica a ministrului justitiei vizavi de informatiile aparute in spatiul public legate de modificarea conditiilor de pensionare a angajatilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, mai arata documentul.
Ministrul apararii Vasile Dincu si ministrul de interne Lucian Bode au avut pozitii publice ferme care au venit in sprijinul militarilor si politistilor, pe cand Catalin Predoiu, in calitate de ministru al justitiei a preferat sa taca, desi Ministerul Justitiei este minister avizator al tuturor actelor normative cu incidenta asupra drepturilor esentiale legate de salarizarea si pensionarea politistilor, militarilor si politistilor de penitenciare.
Sursa : www.mediafax.ro