Lunea trecută, în zori, şase deţinuţi periculoşi au evadat din penitenciarul de maximă siguranţă Ghilboa din Israel.

Intre timp, au fost prinsi patru. Din anchetarea lor s-au desprins cateva lectii care trebuie invatate de autoritatile de la Ierusalim, dupa acest eveniment catalogat de opinia publica drept rusinos:

- In afara de planul evadarii, cei sase nu au planuit nimic. S-au bazat pe pe ajutorul populatiei arabe.

- Un penitenciar pentru detinuti care prezinta pericol de securitate nationala (majoritatea arabi), n-ar fi trebuit, din capul locului, sa fie construit in nord, in mijlocul asezarilor arabesti si, mai ales, atat de aproape (10-20 de kilometri) de teritoriile palestiniene. (Abia acum se discuta despre relocarea acestor penitenciare in desertul Neghev).

- Planurile de constuctie ale penitenciarului Ghilboa exista pe internet, postate de arhitectul mandru de opera sa.

- Conditiile de detentie ale arabilor sunt foarte permisive, in schimbul linistii (fara revolte sau greve in inchisori). Detinutii arabi, chiar si cei cu risc pentru securitatea nationala, beneficiaza de telefoane mobile (teoretic, interzise), televizor, internet, tigari, mese imbelsugate.

- In turnul de control al penitenciarului, aflat exact deasupra gaurii de tunel prin care au iesit cei sase, nu era nici un paznic (lipsa de fonduri in buget).

- Camerele de securitate ale penitenciarului au surprins momentul evadarii, dar nimeni nu era in post sa observe!

- Tunelul de evadare exista deja, in mare parte, de cativa ani, in urma unei inercari esuate de evadare. Autoritatile s-au multumit sa acopere gaura tunelului, care pornea din celula acelora, cu o placa de beton - obstacol minor pentru niste barbati tineri.

- Practica sanatoasa de inspectie fizica a celulelor nu mai era demult respectata. N-a fost nimeni care sa constate ca placa de deasupra tunelului fusese miscata.

- Unul dintre evadati, cel mai notoriu, Zakaria Zubeidi, a fost mutat in celula din care a evadat, la cerere, cu o zi inainte. Cererea a fost aprobata imediat si nimeni nu si-a pus intrebarea de ce un membru al Fatah vrea sa fie in aceeasi celula cu cinci membri ai Jihadului Islamic.

- Populatia araba nu numai ca nu i-a ajutat cu nimic, dar a si anuntat autoritatile atunci cand i-a intalnit. Se impartisera, aproape imediat dupa evadare, in trei grupe. Cei patru care au fost capturati au cerut localnicilor arabi adapost, hrana, arme si ajutor pentru a ajunge in Cisiordania. N-au primit nimic, cum nu primesc probabil nici ceilalti doi inca neprinsi.

- Societatea araba israeliana a luat atitudine publica impotriva arabilor teroristi.

Acesti oameni de treaba si de onoare sunt cei despre care vorbea Harari in eseul "Solutia celor trei statute": arabii israelieni, cu drepturi partiale, care o duc totusi mult mai bine decit arabii fara cetatenie israeliana. Le e mai greu sa razbeasca in viata comparativ cu evreii, dar nimeni (decat propria precaritate economica) nu-i impiedica, de pilda, sa studieze in cele mai bune universitati din Israel si sa-si construiasca un viitor mai bun intr-un oras mixt, cum sunt Haifa sau Jaffa. Nici un arab israelian nu-si doreste sa aiba soarta palestinienilor din Cisiordania si Gaza.