16 nov 2019 - Ministerul de Justiţie

Un fost ministru al Justitiei spune ca Tudorel Toader trebuie retras din forurile in care reprezinta statul roman

Încă un conflict a apărut între foştii miniştri ai Justiţiei, Raluca Prună şi Tudorel Toader, Prună fiind de părere că Toader trebuie retras din toate forurile în care reprezintă statul român, nu doar din Comisia de la Veneţia.

Raluca Pruna a scris, sambata, pe pagina de Facebook, faptul ca Tudorel Toader trebuie retras din toate forurile in care reprezinta statul roman.

,,Tudorel Toader ar trebui retras din toate forurile in care reprezinta statul roman. Nu e Comisia de la Venetia singurul astfel de for, desi cel mai important. Eu nu inteleg intarzierea in a opera aceste retrageri de incredere a statului in Toader. Justitia si atacul asupra acesteia a fost fermentul care a permis resetarea guvernamentala. Care fara presiunea societatii civile nu ar fi fost posibila", a scris Pruna.

O organizatie nonguvernamentala din Iasi ii cere lui Ludovic Orban retragerea lui Tudorel Toader din Comisia de la Venetia. Reset invoca faptul ca activitatea fostului ministru al Justitiei a fost in ,,totala contradictie cu principiile, valorile, statutul si chiar recomandarile Comisiei".

Ulterior, surse politice au declarat pentru MEDIAFAX ca Executivul Orban ia in calcul formularea unei solicitari pentru a il retrage pe fostul ministru al Justitiei Tudorel Toader din calitatea de reprezentant in Comisia de la Venetia.

Sursa : www.mediafax.ro