18 nov 2022 - Ministerul de Justiţie

Ministerul Justitiei, reactie dupa raportul Comisiei de la Venetia: Vom analiza cu atentie recomandarile

Ministerul Justiţiei salută publicarea avizului urgent al Comisiei de la Veneţia, în urma consultărilor efectuate de experţii Comisiei cu Ministerul Justiţiei, CSM, asociaţii profesionale ale magistraţilor, societatea civilă, organizaţii internaţionale şi diplomatice.

Comisia de la Venetia a publicat vineri seara Avizul urgent (versiunea preliminara) privind legile Justitiei: Legea privind statutul CSM, Legea privind organizarea judiciara si Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Ministerul Justitiei a transmis ca saluta publicarea avizului urgent al Comisiei de la Venetia, la solicitarea autoritatilor romane, in urma consultarilor efectuate de expertii Comisiei cu Ministerul Justitiei, CSM, asociatii profesionale ale magistratilor, societatea civila, organizatii internationale si diplomatice cu sediul la Bucuresti, in luna noiembrie a acestui an.

Potrivit MJ, raportul Comisiei de la Venetia apreciaza la modul general faptul ca legile Justitiei sunt orientate ,,in directia corecta", desi au fost adoptate in procedura de urgenta, confirmand astfel implicit faptul ca, in adoptarea acestora, s-a tinut cont de avizele anterioare ale Comisiei.

In mod particular, avizul reliefeaza o serie de importante aspecte pozitive, cuprinzand aproximativ 21 de remarci, consideratii sau aprecieri pozitive, intre care MJ le enumera pe cele mai importante:

1) Procedura de numire si revocare a procurorilor de rang inalt este transparenta, echilibrata si democratica;

2) Promovarea in posturile de conducere la instante si parchete este in linie cu standardele europene;

3) Libertatea de exprimare a magistratilor este respectata;

4) In selectia procurorilor DNA, nu exista interferente politice, DNA isi pastreaza autonomia si independenta, fapt salutat in mod deosebit in opinie;

5) Infirmarea solutiilor procurorilor de catre Procurorul General se face in scris si motivat, fapt apreciat pozitiv;

6) Legile au parcurs un solid proces de consultare publica;

7) Procedura de urgenta a Parlamentului a fost democratica, transparenta si toate grupurile parlamentare si institutiile interesate s-au putut exprima democratic;

8) Lupta impotriva coruptiei nu este afectata de prevederile legale.

9) Pozitia Ministerului Justitiei in sistemul judiciar este corect stabilita si limitata la aspecte administrative si manageriale.

,,In acelasi timp, opinia formuleaza un numar de 4 recomandari, pe care Ministerul Justitiei le va analiza cu atentie si deschidere. Ministerul Justitiei a fost in contact permanent cu Comisia de la Venetia pe parcursul realizarii evaluarilor si redactarii opiniei si ramane disponibil pentru orice consultari ulterioare", arata MJ

,,Am avut consultari deschise si oneste cu Comisia de la Venetia, explicand in detaliu toate aspectele ridicate in discutie. In primul rand, multumesc Comisiei de la Venetia pentru ca a avut disponibilitatea sa emita un aviz urgent la cererea Ministerului Justitiei. In ceea ce priveste opinia propriu-zisa, ma bucur sa constat ca prevederi importante ale legilor Justitiei au fost validate prin aceasta opinie, care constata ca sunt in standardele europene. De asemenea, ma bucur sa constat ca opinia remarca directia buna in care au fost orientate, in general, aceste legi. Vom ramane permanent deschisi atat cooperarii cu Comisia de la Venetia, cat si cu orice alte autoritati europene", a declarat Catalin Predoiu, ministrul Justitiei.

Sursa : www.mediafax.ro