ANI

,,Am citit astazi comunicatul ANI, pot sa va spun ca am respectat legea in cazul proiectului <Imbunatatirea capacitatii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea si promovarea masurilor anticoruptie>. Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene care ne transmit ca suntem eligibili. Inainte de a se face numirile in cadrul...

Agentia Nationala de Integritate a constatat averea nejustificata, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natura administrativa, a sesizat organele de urmarire penala sau a sesizat Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti, in cazul a 8 persoane prevazute de Legea nr. 176/2010. Prima persoana vizata este primarul Sectorului 1, ANI sustinand ca s-ar fi aflat in...

Conform unui comunicat transmis catre MEDIAFAX, Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate in cuantum de 111.593 lei intre averea dobandita si veniturile realizate de catre Ciprian Decean, functionar public cu statut special in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane - Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia. ANI a...

Zeci de functionari, directori de spital si politisti, gasiti integri doar pe hartie. Agentia Nationala de Integritate a publicat lista cu numele si ,,abaterile" savarsite. Potrivit ANI; in cazul lui Gabriel Irinel Veghiu, functionar public cu statut special in cadrul DGA - Serviciul Judetean Anticoruptie Prahova, s-a constatat existenta unei diferente nejustificate in cuantum de...

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre Sorin Mihail Adrian, a infractiunii de ,,conflict de interese". El a fost director general in cadrul Regiei Autonome de Transport Bucuresti - R.A.T.B (actuala Societate de Transport Bucuresti - S.T.B.). Potrivit ANI, Adrian, in...

Marile monopoluri de stat din energie, companii lis-ta-te la Bursa, au cerut si au obtinut din partea Agen-tiei Nationale de Inte-gritate (ANI), utilizand legile in vigoare, secretizarea veniturilor, scrie Ziarul Financiar. In acelasi regim de confidentialitate to-ta-la a castigurilor au intrat si Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Ener-giei (ANRE) si Banca Nationala a...

Potrivit unui comunicat al ANI, in perioada ianuarie - decembrie 2020, Agentia a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, in vederea prevenirii conflictului de interese, un numar de 19.140 proceduri de achizitie publica. Dintre acestea, aproximativ 18% se refera la contracte finantate din fonduri europene. Totodata, aproximativ o treime din totalul procedurilor contin 78.609...

,,Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Beclean, cu privire la posibila incalcare de catre Costin Dumitru, primar al Comunei Negrilesti, Judetul Bistrita-Nasaud, a dispozitiilor art. 301 din Codul Penal. In perioada exercitarii mandatului de primar a semnat la data de 24 iulie 2017 anuntul privind organizarea concursului pentru ocuparea unei functii...

Alesi dar cu probleme de incompatibilitate. Asta este situatia mai multor politicieni din tara. Albu Liviu Alexandru, viceprimar al comunei Lipovu, judetul Dolj - incompatibilitate - incepand cu data de 23 iunie 2016 exercita simultan functia de viceprimar si calitatea de comerciant persoana fizica - titular intreprindere individuala. Ciaus Titus, viceprimar al comunei...

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a transmis, marti, printr-un comunicat de presa, lista politicienilor si functionarilor care se afla in incompatibilitate sau conflict de interese. Ogagau Traian, primar al orasului Singeorz - Bai, judetul Bistrita - Nasaud, a fost gasit in conflict de interese administrativ, in conditiile in care in perioada exercitarii functiei de primar, a incheiat in...