14 iun 2018 - Stiri

Reactia unuia dintre cei achitati in dosar alaturi de Sebastian Ghita: "Sunt fericit si multumit"

Fostul şef al Poliţiei Prahova, Viorel Dosaru, achitat în dosarul în care a fost achitat şi Sebastian Ghiţă, se declară “fericit şi mulţumit". ”Mă aşteptam la această decizie pentru că ştiam că sunt nevinovat", a declarat Dosaru.

Dupa ce, joi, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis achitarea fostului sef al Politiei Prahova, in dosarul denumit "Papici", Viorel Dosaru, acuzat de luare de mita, trafic de influenta, favorizarea infractorului, si folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, a declarat ca este "fericit si multumit".

Intrebat de corespondentul MEDIAFAX cum comenteaza decizia ICJJ in care este achitat, fostul sef al Politiei Prahova, Viorel Dosaru, a raspuns ca este "fericit si multumit".

"Sunt fericit si multumit. Ma asteptam la aceasta decizie pentru ca stiam ca sunt nevinovat", a declarat Dosaru.

Pe 29 iunie 2016, Viorel Dosaru a fost trimis in judecata de catre DNA Ploiesti, pentru luare de mita, trafic de influenta, favorizarea infractorului si folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

In acelasi dosar, au fost trimisi in judecata si Sebastian Ghita, dar si alti fosti sefi din politie si parchete din Prahova.

Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a achitat pe fostul deputat Sebastian Ghita, in dosarul in care este judecat alaturi de fosti sefi din politie si parchete din Prahova. Decizia magistratilor nu este definitiva.

Achitarile au fost date de magistratii instantei supreme fie pe motiv ca faptele nu exista, fie pe motiv ca faptele nu sunt prevazute de legea penala

Totodata, Inalta Curte de Casatie si Justitie a revocatul mandatul de arest preventiv emis pe numele lui Sebastian Ghita si in baza caruia a fost ceruta extradarea din Serbia.

Magistratii au dispus si revocarea sechestrului asupra bunurilor fostului deputat si restituirea cautiunii.

In acelasi dosar, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca si ceilalti inculpati sa fie achitati, pe motiv ca faptele nu exista sau nu sunt prevazute de legea penala, fiind vorba de Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Viorel Dosaru, fost sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Constantin Ispas, ofiter de politie, si Aurelian Constantin Mihaila, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti.

La ultimul termen, procurorii au cerut inchisoare cu executare pentru fostul parlamentar.

Fostul deputat Sebastian Ghita a fost trimis, in 2016, in judecata de procurorii DNA, fiind acuzat de doua infractiuni de dare de mita, cumparare de influenta, spalare de bani, santaj, doua infractiuni de folosire de informatii ce nu sunt destinate publicitatii si conducerea unei masini fara permis. Alaturi de Sebastian Ghita au mai fost trimisi in judecata Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, sub acuzatiile de luare de mita si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii, Viorel Dosaru la data faptelor sef al IPJ Prahova, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, favorizarea faptuitorului, trafic de influenta si folosirea de informatii care nu sunt destinate publicitatii, Constantin Ispas, ofiter de politie si Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor de cercetare abuziva si folosirea de informatii care nu sunt destinate publicitatii.

In rechizitoriul procurorilor se arata ca "in perioada iunie 2013 - primavara anului 2014, in timp ce pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti se afla, in curs de urmarire penala, o cauza complexa in care se efectuau cercetari cu privire la savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, mai multe persoane vizate au obtinut informatii confidentiale pe mai multe cai, printre beneficiarii acestor informatii nedestinate publicitatii fiind si Ghita Sebastian Aurelian".

Informatiile confidentiale priveau obiectul unor cercetari asupra unor persoane fizice sau juridice, masurile de supraveghere tehnica dispuse, masurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz si ale ofiterilor de politie delegati sa efectueze urmarire penala.

"Concret, folosindu-se de influenta pe care o avea si pe care o exercita efectiv pentru mentinerea si promovarea in functii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpatii Tudose Liviu Mihail si pe Dosaru Viorel sa-i furnizeze informatii confidentiale din dosarul aflat in curs de urmarire penala", mai arata rechizitoriul DNA.

Sursa : www.mediafax.ro