11 iul 2018 - Stiri

Politistii au intocmit dosar penal pentru distrugere, dupa ce un turist a scrijelit un cuvant pe Coloana Infinitului. Autorul este cautat

Coloana Infinitului a fost vandalizată de un turist care şi-a scris numele pe opera lui Constantin Brâncuşi. Poliţiştii din Gorj au întocmit un dosar penal in rem pentru distrugere şi îl caută pe autor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentantilor Politiei Gorj, o persoana care a vizitat parcul care gazduieste Coloana fara sfarsit a scrijelit pe Coloana Infinitului prenumele ,,Andi", cu un obiect ascutit.

"Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Gorj s-au autosesizat cu privire la deteriorarea Coloanei Infinitului, fiind intocmit un dosar penal in care se efectueaza cercetari pentru infractiunea de distrugere", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazar, purtatorul de cuvant al IPJ Gorj.

Nu este primul incident de acest fel. In 2017, Coloana Infinitului a fost vandalizata de doua ori. Mai intai, o fata 12 ani, din Slatina, in prezenta parintilor sai, a inscriptionat mesajul "S+S=BFF", cu un obiect ascutit, pentru a-i transmite unei amice ca vor ramane prietene pentru totdeauna. In aceeasi luna, o adolescenta de 16 ani si-a scris numele pe opera lui Constantin Brancusi. Tanara din Drobeta-Turnu Severin a primit o amenda pentru incalcarea regulilor referitoare la protejarea operelor de arta.

Ulterior, autoritatile locale au anuntat ca vor monta camere de supraveghere si senzori in jurul operelor, pentru depistarea celor care comit astfel de fapte. Desi au fost montate, surse din ancheta afirma ca aceste camere nu sunt functionale.

Sursa : www.mediafax.ro