05 iun 2018 - Judecătorii

Decizie definitiva in dosarul Gala Bute, in care Elena Udrea a fost condamnata in prima instanta la sase ani de inchisoare/ Judecatorii instantei supreme ar putea sa pronunte astazi sentinta

Judecătorii instanţei supreme ar putea să pronunţe, marţi, decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, aflată în Costa Rica, a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare.

La ultimul termen din dosarul Gala Bute, procurorul de caz a cerut instantei pedepse majorate si condamnare cu executare pentru cei care au primit pedepse cu suspendare pe fond. Elena Udrea a fost condamnata, in prima instanta, la 6 ani de inchisoare.

Avocatul fostului ministru a cerut, tot la ultimul termen din dosarul Gala Bute, eliminarea probelor obtinute cu ajutorul SRI, mentionand ca acestea sunt nelegale. Aparatorul a mai solicitat rejudecarea dosarului.

"Am primit raspunsul pe care l-a formulat DNA in legatura cu activitatile desfasurate impreuna cu SRI. Referitor la ce a invederat DNA privitor la faptul ca a beneficiat de sprijin de la SRI, apreciem ca justificarea oferita de organul de urmarire penala pentru a justifica administrarea probelor nu poate fi primita. (...) Prevederile la care fac referire autorii exceptiei au atributii exclusiv in domeniul sigurantei nationale, neavand atributii de cercetare penala. (...) Conform deciziei CCR, probele organelor de urmarire penala sunt nelegale. Probele obtinute in mod nelegal nu pot fi folosite in procesul penal. Solutia juridica reglementata de Curte e obligatoriu a fi luata in considerare in aceasta cauza. Solutia e retrimiterea cauzei la instanta de fond pentru a se discuta incidenta probelor efectuate impreuna cu SRI", a spus, in sala de judecata, avocatul Veronel Radulescu.

DNA a raspuns solicitarii instantei supreme referitoare la implicarea SRI in dosarul Gala Bute, mentionand ca, pe parcursul urmaririi penale, a cerut SRI sprijin pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere, o expertiza si declasificarea unor interceptari pe mandate de siguranta nationala.

Elena Udrea a anuntat, pe 17 februarie, ca se afla in Costa Rica, iar in aprilie fostul ministru transmitea ca ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie si ca una dintre obligatiile pe care le are este de a nu parasi teritoriul statului Costa Rica. Ea a declarat ca este insarcinata, fiind logodita cu tatal copilului.

In dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnata, in prima instanta, in martie 2017, la sase ani de inchisoare pentru mai multe fapte. In acelasi dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, a fost condamnat la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Nationale de Investitii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnata la trei ani de inchisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la luare de mita, Dragos Botoroaga la doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare, in timp ce fostul secretar general in MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendare pentru luare de mita. Fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanta suprema la patru ani de inchisoare pentru complicitate la luare de mita, cinci ani de inchisoare pentru evaziune fiscala si trei ani pentru inca o infractiune de evaziune fiscala, instanta contopind pedepsele si dispunand o pedeapsa de cinci ani de inchisoare cu executare. Pe de alta parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infractiunile de participatie improprie la abuz in serviciu si folosirea influentei.

Sursa : www.mediafax.ro