13 iun 2018 - ICCJ

Presedintii CCR, ICCJ, CSM si Academiei Romane vor primi gratuit resedinte oficiale de la RA-APPS

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede că preşedinţii Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii de Conturi, CSM şi Academiei Române vor primi reşedinţe oficiale, care vor fi puse la dispoziţie gratuit de RAPPS.

"S-a luat decizia pentru a exista similitudinea legislativa in ceea ce priveste anumite persoane care ocupa functii importante in statul roman, de demnitate publica inalta, sa beneficieze de aceleasi facilitati. Ma refer aici, din memorie, la presedintele Academiei Romane, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele Curtii de Conturi, presedintele Curtii Constitutionale. S-a luat aceasta decizie avand in vedere ca ocupa functii de inalta demnitate publica si sa beneficieze, ca si celelalte persoane care au functii similare, de acesleasi prevederi legale", a explicat purtatorul de cuvant al Guvernului, Nelu Barbu, intrebat care sunt categoriile de persoane incluse in lista de beneficiari ai resedintelor oficiale asigurate de RA-APPS.

Potrivit proiectului, ordonanta a fost adoptata avand in vedere importanta deosebita si rolul functiilor de presedinte al Curtii Constitutionale, presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedinte al Curtii de Conturi, presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii si presedinte al Academiei Romane si ca se impune crearea cadrului legal pentru ca persoanele care ocupa aceste functii sa beneficieze de resedinte oficiale din cadrul fondului locativ de protocol si bunuri mobile aflat in domeniul public al statului si administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".

"Cheltuielile de intretinere pentru energie, gaze, apa, canal, amortizarea si uzura mijloacelor fixe si obiectelor de inventar, taxele si impozitele pe cladiri si terenuri aferente utilizarii resedintei oficiale se vor suporta din fondurile regiei", se arata in proiectul ordonantei de urgenta.

Pana la adoptarea acestei ordonante de urgenta, RA-APPS asigura resedinte oficiale doar pentru Presedintele Romaniei, presedintele Senatului, presedintele Camerei Deputatilor, primul-ministru si persoanele care au avut calitatea de sef al statului roman.

Sursa : www.mediafax.ro