19 mar 2018 - Personalul instanţelor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, întâlnire cu asociaţiile grefierilor pe tema salarizării

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit, cu reprezentanţii sindicali ai grefierilor pentru a discuta problemele legate de salarizare, plata orelor suplimentare, dar şi despre statutul acestora. Grefierii şi-au exprimat nemuţumirile referitoare la venituri.

Potrivit unui comunicat de presa transmis de Ministerul Justitiei, in cadrul intalnirii s-a discutatat despre aplicarea legii salarizarii, suplimentarea schemelor de personal si plata orelor suplimentare.

De asemenea, au fost abordare aspecte privind modificarea legii care reglementeaza statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea si al personalului care functioneaza in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice.

"In acest context, ministrul Justitiei a mentionat faptul ca, la nivelul Ministerului Justitiei, au fost intreprinse toate masurile necesare aplicarii unitare a dispozitiilor cuprinse in legea de salarizare. De asemenea, in ceea ce priveste modificarea Legii 567/2004, prof. univ. dr. Tudorel Toader a expus etapele ce urmeaza a fi parcurse in vederea aprobarii proiectului de act normativ, precum si o parte din modificarile avute in vedere", reiese din comunicatul de presa al institutiei.

Saptamana trecuta, Asociatia Grefierilor din Romania a anuntat ca personalul auxiliar si conex nu a fost consultat cu privire la elaborarea unui nou statut, asa cum spunea pe 12 martie ministrul Justitiei. Grefierii sustin ca s-a creat discriminare privind modul de salarizare, amenintand cu proteste.

"Nu am fost consultati cu privire la elaborarea unui nou statut al personalului auxiliar si conex, demers absolut necesar intr-un stat de drept si democratic. Desi ministrul justitiei a afirmat ca a rezolvat problema eliminarii varstei de pensionare in ceea ce priveste acordarea pensiei de serviciu, nu avem cunostinta de un proiect de act normativ, elaborat in acest sens. S-a creat o stare de discriminare in ceea ce priveste salarizarea personalului auxiliar de specialitate si conex,din cauza pasivitatii ministrului justitiei in ceea ce priveste elaborarea Regulamentului-cadru pentru stabilirea conditiilor de munca, ordonatorii secundari de credite interpretand diferit dispozitiile legale referitoare la modul de calcul al salariilor", transmiteau saptamana trecuta Asociatia Grefierilor si Sindicatul National al Grefei Judiciare, printr-un comunicat de presa.

Reactia grefierilor vine dupa ce ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, luni, 12 martie, ca din statutul grefierilor va fi eliminata conditia ca acestia sa aiba varsta de 60 de ani pentru a putea primi pensie speciala, lasand doar conditia de 25 de vechime in munca. Ministrul Justitiei a precizat ca aceasta categorie profesionala din justitie ar putea trece in subordinea Ministerului Justitiei, printr-o sectie speciala care va fi infiintata sau in una deja existenta.

"Statutul lor e aproape gata. Probabil saptamana asta ii dam drumul in circuitul de avizare, respectand propunerile de la Scoala Nationala de Grefieri de la CSM. In opinia mea a iesit un statul consolidat, in acord cu cerintele lor (..) Am avut multe intalniri cu dansii si cred ca ne-am inteles", a declarat Toader, intr-o conferinta de presa.

Referitor la nemultimirile grefierilor in ceea ce priveste salarizarea, ministrul Justiei a explicat ca acest aspect nu este stabilit de el, ci de tribunale, curtile de apel sau judecatorii.

Sursa : www.mediafax.ro