17 mai 2018 - Judecători

DNA cere arestarea unui judecator de la Tribunalul Bucuresti, suspect ca a primit bani pentru sentinte usoare

DNA cere arestarea preventivă a judecătoarei Burlan-Puşcaş Elena, care activează la Tribunalul Bucureşti. Magistratul este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro de la patru persoane pentru sentinţe uşoare.

Sectia pentru judecatori a CSM a avizat favorabil solicitarea DNA. Cauza a fost inregistrata la DNA in 2016.

"In contextul judecarii unui dosar penal ce privea savarsirea unor infractiuni cu violenta, inculpata Burlan-Puscas Elena, in calitatea mentionata mai sus, a primit, in perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpatii vizati de cercetarea judecatoreasca (din care doi cercetati pentru tentativa de omor calificat) suma totala de 50.000 euro. Banii respectivi au fost primiti de magistrat pentru a dispune fata de cei doi inculpati cercetati pentru tentativa de omor calificat inlocuirea masurii preventive a arestarii cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, lucru care s-a si intamplat in perioada 01 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010. De fiecare data, aceste solutii au fost desfiintate de instanta superioara de control judiciar", sustine DNA intr-un comunicat de presa.

Procurorii spun ca pentru aceeasi suma de bani, printr-o sentinta din luna februarie 2010, "judecatorul Burlan-Puscas Elena a pronuntat pedepse cu suspendarea executarii fata de toti inculpatii din dosarul respectiv".

"In faza de apel, in luna decembrie 2010, aceasta sentinta a fost desfiintata in parte, Curtea de Apel Bucuresti pronuntand pedepse cu executare fata de autorii infractiunii de tentativa de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani si 6 luni", potrivit sursei citate.

Curtea de Apel Bucuresti va judeca propunerea procurorilor.

Sursa : www.mediafax.ro