Vladimir Putin afirma ca nu incearca sa divizeze Uniunea Europeana

Moscova nu încearcă să divizeze Uniunea Europeană, susţine preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului austriac ORF, înaintea vizitei sale de marţi în Austria, prima sa vizită de stat într-o ţară din Europa occidentală după aproape un an, informează site-ul postului BB

Liderul de la Kremlin a afirmat ca isi doreste of Uniune Europeana "unita si prospera", afirmand ca Blocul comunitar este cel mai importtant partener comercial si economic al tarii sale.

"Trebuie sa dezvoltam cooperarea cu UE. Nu avem obiectivul de a diviza nimic si pe nimeni in UE", a declarat Putin.

"Cu cat sunt mai multe probleme in centrul UE, cu atat mai multe riscuri si probleme pentru noi", a mai afirmat liderul de la Kremlin.

Presedintele Rusiei se va intalni marti cu omologul sau austriac, Alexander Van der Bellen si cu cancelarul Sebastian Kurz, dar si cu lideri ai mediului de afaceri.

Relatiile Rusiei cu Uniunea Europeana raman tensionate din cauza implicarii Moscovei in conflictele din Ucraina si Siria, cat si a atacului neurotoxic din Marea Britanie, care l-a vizat pe Serghei Skripal, un fost agent dublu rus. Guvernul de la Londra a acuzat Moscova ca ar pus la cale tentativa de asasinat, lucru negat de categoric de Rusia.

Austria a fost una din putinele tari din UE ca nu si-a retras diplomati din Rusia in semn de protest fata de presupusa implicare a Moscovei in cazul Skripal.

Recent, vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertatii (FPO, extrema-dreapta), s-a pronuntat in favoarea anularii sanctiunilor impuse Rusiei de UE in legatura cu anexarea regiunii ucrainene Crimeea si rolul Moscovei in conflictul din Ucraina.

Vizita lui Putin in Austria are loc intr-un moment de criza in relatiile Uniunii Europene cu Administratia Donald Trump, dupa ce SUA a impus taxe vamale suplimentare la importurile de otel si aluminiu, refuzand sa prelungeasca exceptarea de la aceste masuri pentru Uniunea Europeana, Canada si Mexic, care au amenintat cu actiuni de retorsiune.

Sursa : www.mediafax.ro