Comisia Europeana schimba TONUL la adresa Romaniei: Urmarim indeaproape si cu preocupari din ce in ce mai mari evolutiile din Romania

Comisia Europeană arată, într-un punct de vedere remis agenţiei MEDIAFAX, că urmăreşte cu tot mai mare îngrijorare evoluţiile din România şi transmite că nu va ezita să treacă la acţiuni unde va fi necesar pentru asigurarea compatibilităţii cu tratatele europene.

"Comisia Europeana urmareste indeaproape si cu preocupari din ce in ce mai mari evolutiile din Romania. Noi, la fel ca si alti parteneri internationali si state membre, am subliniat in mod repetat ca lupta impotriva coruptiei si asigurarea unei justitii independente si profesioniste au o importanta foarte mare. Aceasta este si esenta rapoartelor MCV. Este crucial pentru Romania sa intensifice eforturile si sa evite regresele de la realizarile inregistrate in trecut", se arata intr-un raspuns al unui purtator de cuvant al Comisiei Europene, remis MEDIAFAX.

"In acest context, urmarim indeaproape reformele in sistemul judiciar si ale codurilor penale din Romania. Observam ca reforma Codului Penal a fost adoptata de Parlamentul roman. Vom examina versiunile finale ale acestor legi pentru a observa compatibilitatea cu reglementarile relevante ale UE in domeniul justitiei penale si cu standardele internationale. In calitatea de garant al tratatelor europene, nu vom ezita sa trecem la actiune unde va fi necesar pentru a asigura aceasta compatibilitate", mai transmite sursa citata.

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificari la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 impotriva, 19 abtineri, in calitate de for decizional, dupa ce marti initiativa a trecut de Senat.

 

Sursa : www.mediafax.ro