Comisia Europeana atentioneaza din nou Romania pe legislatia care vizeaza spalarea banilor

Comisia Europeană a transmis, joi, României avize motivate deoarece acestea nu au comunicat transparenţa noilor măsuri privind schimbul obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale ale statelor membre la date privind combaterea spălării banilor.

,,Statele membre trebuiau sa transpuna masurile respective pana la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel incat sa ofere autoritatilor fiscale mult doritul acces la informatiile privind combaterea spalarii banilor si sa le permita sa reactioneze rapid si eficient in cazurile de evaziune fiscala. Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat. In absenta unui raspuns satisfacator in termen de doua luni, Comisia poate trimite aceste state membre in fata Curtii de Justitie a UE", se arata intr-o informare transmisa de catre reprezentantii Comisiei Europene.

Comisia Europeana a transmis avizele motivate atat Romaniei, cat si altor patru state, precum Cipru, Grecia, Irlanda si Luxemburg.

,,De asemenea, Comisia a salutat transpunerea acelorasi masuri de catre Bulgaria si a decis sa inchida procedura de constatare a neindeplinirii obligatiilor in cazul acestei tari", se mai precizeaza in sursa citata.

Guvernul Romaniei a adoptat, saptamana trecuta, un proiect de lege privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului care arata ca, in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a legii, societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni inregistrate in registrul comertului vor trebui sa efectueze conversia actiunilor la purtator in actiuni nominative si sa depuna actul constitutiv actualizat la oficiul registrului comertului. Neindeplinirea obligatiei de conversie de catre societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni atrage dizolvarea acestora.

Sub incidenta legii intra o serie de entitati raportoare, care vor trebui sa trimita Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor informari privind tranzactii suspecte, dar si tranzactiile cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro. Pentru activitatea de remitere de bani, entitatile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 1.000 euro.

Sursa : www.mediafax.ro