08 iun 2018 - UE

Federica Mogherini, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, anuleaza vizita in Israel. Benjamin Netanyahu a refuzat intrevederea

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a anulat vizita care era programată în Israel, în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu a refuzat să aibă o întrevedere cu ea, informează site-ul israelian Ynetnews.com.

Un diplomat israelian a oferit justificari pentru refuzul premierului Benjamin Netanyahu de a se intalni cu Federica Mogherini.

"A fost invitata de o organizatie proevreiasca, pentru o conferinta, nu de Israel", a explicat diplomatul. "Pozitiile Federicai Mogherini sunt foarte ostile fata de Israel", a subliniat el.

Federica Mogherini, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a criticat in mod repetat utilizarea disproportionata a fortei de catre armata israeliana impotriva palestinienilor. De asemenea, Uniunea Europeana se opune colonizarii israeliene in Cisiordania si deciziei Statelor Unite de a recunoaste orasul Ierusalim capitala a Israelului.

Sursa : www.mediafax.ro